Schimbări la Brico Depot România din cauza COVID 19. Grupul britanic Kingfisher, operatorul lanțului, anunță o nouă strategie la nivel global

17 06. 2020
76406131980839e1aca3c8e9a83681b1_99265900

Grupul britanic Kingfisher, numărul unu pe piața de bricolaj din Europa și operatorul lanțului de 35 de unități Brico Depot din România a avut anul acesta două luni de pierderi urmare a crizei generate de Covid-19, pentru iunie fiind așteptate însă creșteri de două cifre, arată ultima raportare financiară a grupului.

Afluxul consumatorilor din magazine a urmat evoluția pandemiei astfel că, în luna aprilie, retailerul a vândut cu 15% mai puțin decât în martie 2019, iar în mai scăderea raportată a fost de 14,3%. În aprilie, magazinele din România au fost cel mai puțin impactate de criza Covid-19 dintre cele operate de retailer în Europa. În Franța, spre exemplu, grupul a pierdut 69% din vânzări în luna aprilie, iar magazinele din UK și Irlanda au vândut cu 43% mai puțin.
În mai însă, România era singura piață din Europa unde retailerul mai înregistra pierderi. Este vorba despre minus 14,3% raportat la perioada similară a anului trecut.

Brico Depot România, cea mai bună performanță pentru Kingfisher în februarie

Aceasta și în contextul în care Covid-19 a lovit mai târziu România, ceea ce se vede și din faptul că, în luna martie, magazinele din România erau încă pe plus (15,9%), în timp ce unitățile ddin celelalte state membre înregistra pierderi (minus 52% în Franța, spre exemplu). În februarie, prima lună a anului fiscal pentru Kingfisher, magazinele din România au performat cel mai bine dintre unitățile din Europa, cu creșteri cu 16,4% față de februarie 2019. În Polonia, grupul a vîndut cu 11% mai mult, în Franța cu 8,6%, iar în UK și Irlanda cu 6,2%.

Pima săptămână de creștere

Chiar dacă per total lună, aprilie și mai au adus scăderi ale vânzărilor pentru Brico Depot, magazinele retailerului britanic au început să vândă mult peste perioada similară a lui 2019 încă din ultima săptămână a lunii aprilie. Retailerul înregistra atunci un vârf de 42,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Iar de atunci, creșterile de două cifre au continuat. Conform ultimelor date, în primele săptămâni ale lui iunie ( ultimele date sunt din 13 iunie), retailerul a vândut cu 30,2% și respetiv 20,3% mai mult decât cu un an în urmă în aceeași perioadă.
Menționăm că raportările se referă la date comparabile (LFL) din punct de vedere al valorii monedei de schimb pentru magazinele deschise de mai mult de un an. Magazinele închise temporar sau care au un impact altfel din cauza COVID-19 au fost, de asemenea, incluse. Unitățile din România au rămas deschise în toată perioada

Vârf de creștere în trimestrul doi pentru tot grupul

În ceea ce privește rezultatele generale ale grupului, compania a raportat în anul financiar 2019/2020 (care se termină la 31 ianuarie 2020) vânzări de 11,5 miliarde de lire sterline, cu 1,5% mai puțin față de anul anterior, în termeni comparabili. „Vânzările LFL au scăzut cu 1,5%, urmare a creșterilor raporatte de magazinele Screwfix, dar și a celor din Polonia și România care au compensat vânzările mai slabe ale B&Q, Franța, Rusia și Iberia”, a explicat compania. De asemenea, în primul trimestru al lui 2020, grupul a avut vânzări cu 24,8% mai mici, în timp ce în trimestrul doi (până la data de 13 iunie) vânzările au crescut cu 21,8% față de aceeași perioadă a lui 2019.

Strategie de business nouă pentru Kingfisher

În ceea ce privește pașii ce vor urma, managementul companiei mizează pe creșteri „atractive” pe termen lung și anunță o nouă direcție strategică pe care retailerul o comunică sub umbrela „Powered by Kingfisher”. În linii mari, noua strategie va presupune trecerea mai accelerată către digital și repoziționarea brandurilor din portofoliul companiei în mod distinct față de grupul ca întreg, în funcție de piața pe care operează. De altfel, se va trece la un model de operare la nivel local, mai simplu.

„Intenția noastră este de a deveni o companie mai digitală și orientată către servicii, folosind activele magazinelor noastre ca platformă. Vom continua să dezvoltăm propriile mărci exclusiviste ca diferențiator, pentru a satisface nevoile clienților noștri la nivel local. Fiecare brand va avea propria poziționarea și propriul plan. (…) Vrem să stabilim un echilibru adecvat între grupul Kingfisher și business-urile locale, cu scopul general de a permite brandurilor noastre (Brico Depot,Screwfix, Castorama,B&Q, n.red) să aibă flexibilitate și agilitate pentru a răspunde nevoilor specifice piețelor pe care operează”, a declarat Thierry Garnier, Chief Executive Officer Kingfisher.

Mai concret, compania își va concentra atenția pentru a-și creștere vânzările online, cu focus spre a oferi o experiență plăcută prin interfața de mobil a magazinelor online ( mobile-first experience). Vrea să crească portofoliul de mărci private și să testeze noi concepte de magazin și să își reducă costurile prin negocierea sau schimbarea furnizorilor. Retailerul a renunțat, de asemenea, la a-și extinde portofoliul de produse cu categorii neimportante pentru momentul actual, continuă procesul de exit din Rusia, dar a renunțat la ideea de a vinde magazinele din Iberia.

Online-ul și Click&collect-motoarele de creștere ale Kingfisher

„În anul 19/20 , vânzările online au reprezentat 8% din vânzările Grupului (față de 6% anul anterior), mai mult decât dublul nivelului de penetrare din 15-2016. Serviciul Click & collect este cel mai mare și cel mai rapid canal de dezvoltare la nivel de grup, în creștere cu 24% în anul financiar 19/20 și reprezentând 62% din vânzările de comerț electronic (47% fără Screwfix). Cu excepția Screwfix (unde 33% din vânzări au fost generate de online), ponderea vânzărilor online în cazul celorlalte branduri a fost în medie de 3% în anul financiar 2019/2020, ceea ce nu este în concordanță cu amploarea business-ului nostrum. În anul 19/20 FY am avut peste 900 de milioane de vizite webîn toate magazinele noastre online, cu cea mai mare conversie la tranzacții văzute la Screwfix. Cu toate acestea, rata noastră globală de conversie a fost prea mică și avem oportunități semnificative de a crește”, a mai explicat managerul grupului britanic.

Grupul Kingfisher operează peste 1350 de magazine în țări precum Marea Britanie, Irlanda, Polonia, România, Franța, Rusia.