Ce se întâmplă cu scumpirile pe care ANRE le stabilise pentru data de 1 aprilie, înainte să apară Ordonanţa Militară 4
Precizarea este necesară întrucât pe site-ul instituţiei nu a apărut niciun ordin care să se refere la modificarea ordinelor date în 23 martie, prin care ANRE stabilea noi preţuri finale pentru furnizarea reglementată. Asta deşi, prin Ordonanţa Militară 4, dată în 29 martie, se plafonau, la nivelul din acel moment, preţurile la utilităţi-apă, energie electrică şi termică, gaze, carburanţi.
„Juriştii noştri au fost de părere că nu este nevoie să dăm ordine de suspendare, pentru că Ordonanţa Militară 4 deja a suspendat ordinele care trebuia să fie aplicate de la 1 aprilie. Aşa că nu au mai fost date, deşi erau pregătite, pentru că pur şi simplu nu a mai fost nevoie de ele. Este vorba despre cele care stabileau majorări de preţuri, care se supendă până la ridicarea stării de urgenţă. Au intrat în vigoare cele cu preţuri mai mici”, au spus sursele noastre.
Aşadar, acum se aplică preţurile reduse prin acele ordine, sau cele care erau în vigoare, iar cele care au fost mărite se vor aplica din prima zi de după ridicarea stării de urgenţă, care se va întinde, potrivit ultimelor declaraţii ale preşedintelui, pînă la data de 15 mai.
La o zi după ce a fost instituită plafonarea, Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a spus că măsura a fost necesară, întrucât erau deja prevăzute nişte creşteri de preţuri nejustificate la anumiţi operatori din domeniul gazelor naturale.
„Dacă anumite companii credeau că pot fi favorizate printr-o decizie administrativă, şi să crească cu 30% preţul la populaţie… Să vă dau un exemplu: nu văd niciun motiv ca populaţia din Otopeni să plătească de la 1 aprilie cu 30% mai mult gazul natural decât până în data de 1 aprilie, în condiţiile în care preţul gazului natural la producător scade, nu creşte. Ne-am asigurat prin această ordonanţă că nu se va întâmpla acest lucru”, a mai spus ministrul Economiei, care a arătat atunci că va fi emis şi un ordin de ministru în chestiunea plafonării preţurilor, care până acum. nu a mai fost dat.
Fără ca Popescu să dea nume, este vorba despre Premier Energy, furnizor de gaze din Otopeni, firmă controlată de un miliardar polonez, Jiri Smec. ANRE a emis, în 23 martie, în plină criză a pandemiei de coronavirus, printre mai multe ordine, şi unul prin care preţurile pentru furnizarea de gaze în regim reglementat au fost crescute cu circa 20%, de la 130 de lei la 160 lei/MWh. Majorarea ar fi urmat să intre în vigoare la 1 aprilie 2020, în condiţiile în care, pe pieţe, preţurile la gaze scad.