Ce se schimbă în OUG 114 pe partea de energie. Finanţele au publicat OUG de modificare
Se precizează că reglementarea se aplică furnizorilor de ultimă instanţă de energie electrică, pentru energia electrică
Se înţelege că, în următorii cinci ani, distribuitorii de electricitate şi Transelectrica, la fel ca şi distribuitorii de gaze şi Transgaz, vor avea un randament recunoscut în tarifele de transport şi distribuţie de 6,92% pentru investiţii în reţele.
Vânzarea cu prioritate a gazelor la preţul de 68 de lei/MWh va acoperi şi consumul centralelor termice care produc apa caldă şi căldura pentru populaţie
Producătorii de energie termică vor beneficia doar de gaze din producţia internă, pentru ei nu se va aplica “coş” în care să intre import de gaze.
Nu mai există în lege obligaţia plăţii taxei de 2% pe cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune şi nici pentru producătorii de energie electrică în cogenerare, pentru energia electrică. Nivelul acestei taxe se stabileşte prin Ordin ANRE pentru aceste categorii
Iată precizările din noua formă a actului normativ
Art. IV
Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
- La articolul 22, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1^1) Pentru perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate de către ANRE.”
- La articolul 76, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Prețurile de vânzare a energiei electrice livrată de producători furnizorilor de ultimă instanță conform prevederilor art. 28 lit. b1) se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate de ANRE.”
- La articolul 79, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (8), cu următorul cuprins:
(8) Pentru calculul tarifelor de transport si distributie a energiei electrice, in perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a capitalului investit, reprezentand costul mediu al capitalului investit, exprimat in termeni reali, inainte de impozitare este de 6,9 % .
- La articolul 104, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (61), cu următorul cuprins:
(61) Concedentul/concesionarul, în vederea înființării sistemului de distribuție a gazelor naturale are obligația obținerii în prealabil, a autorizațiilor specifice prevăzute de legislația în vigoare.”
- La articolul 104, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(7) După adjudecarea concesiunii, în vederea desfăşurării activității, concesionarul solicită licenţele specifice prevăzute de legislaţia în vigoare. Acesta are obligaţia să asigure şi furnizarea gazelor naturale în regim reglementat la clienţii casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate până la data eliminării preţurilor reglementate, scop pentru care are obligaţia să deţină şi licenţa pentru activitatea de furnizare de gaze naturale; pentru operatorul economic care, potrivit prevederilor legale, are obligaţia de a realiza separarea legală a activităţilor de distribuţie şi furnizare, operatorul economic afiliat acestuia deţine licenţa pentru activitatea de furnizare de gaze naturale şi are obligaţia să asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat la clienţii casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate până la data eliminării preţurilor reglementate.”
- Articolul 105 se modifică și va avea următorul cuprins:
Asigurarea urmăririi executării lucrărilor „Concedentul/concesionarul serviciului public de distribuţie a gazelor naturale trebuie să asigure urmărirea executării lucrărilor prevăzute în autorizația de înființare/contractul de concesiune, prin personal propriu sau prin personal contractual, autorizat conform reglementărilor ANRE,.”
- La articolul 124, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(11) În perioada 1 aprilie 2019-28 februarie 2022, producătorii, inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligația să vândă cu prețul de 68 lei/MWh cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către furnizori și clienți finali eligibili. În această perioadă, producătorul are obligația să vândă cu prioritate către furnizori, în condiții reglementate de ANRE, pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici şi al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, din producția curentă și/sau din depozitele de înmagazinare.”
- La articolul 178, după alineatul (5) se introduce un nou alienat, alin. (6), cu următorul cuprins:
(6) Pentru calculul tarifelor de transport si distributie a gazelor naturale, in perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a a capitalului investit, reprezentand costul mediu al capitalului investit, exprimat in termeni reali, inainte de impozitare este de 6, 9 % .
- La articolul 179 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„b) furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 30 iunie 2022 pentru clienţii casnici;”
- La articolul 181, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(9) Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(8), pentru perioada 01.04.2019-28.02.2022, în conformitate cu reglementările proprii, ANRE va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici, cu excepția producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei.”
Art. V
Ordonața de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea 160/2012 , cu modificările și completările ulterioare , se modifică și se completează după cum urmează :
- La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Nivelul tarifelor și contribuțiilor prevăzute la alin. (2) se stabilește anual prin Ordin al președintelui ANRE, cu excepția contribuției anuale percepute de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
- La articolul 2, alineatul (3^1) se modifica și va avea următorul cuprins:
”(3^1) Contribuția anuală percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale este egală cu 2% din cifra de afaceri anuală realizată de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE. Cifra de afaceri ce se constituie ca bază de calcul pentru perceperea contribuției anuale este definită și calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al președintelui ANRE cu avizul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.”
- La art. 2, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alin. (3^2) cu următorul cuprins:
”(3^2) Prin derogare de la prevederile alin. (3) și (3^1), contribuția anuală percepută de la titularii licentelor de exploatare comerciala a capacitatilor de producere a energiei electrice pe baza de carbune precum si a celor de producere a energiei electrice si termice in cogenerare, se stabilește anual prin Ordinul președintelui ANRE prevăzut la alin. (3).”