Ce se va întâmpla cu dosarele de creditare pentru Prima Casă aflate la bănci, la apariţia programului „O familie, o casă”

Programul Prima casă va funcţiona neperturbat până la apariţia în Monitorul Oficial a textului legislativ care îl va desfiinţa şi îl va înlocui cu noul program similar “O familie, o casă”, spun surse guvernamentale. Dosarele aflate în aşteptare la bănci vor fi încheiate în condiţiile Prima casă, indiferent de momentul apariţiei noului program de garantare.
Ionut Tudorica - J, 30 mai 2019, 18:27
Ce se va întâmpla cu dosarele de creditare pentru Prima Casă aflate la bănci, la apariţia programului

Dosarele de finanţare depuse la bănci depuse până la acel moment vor rămâne pe condiţiile programului Prima casă, au spus surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET.

Finanţele au deblocat recent o tranşă de două miliarde de lei pentru garantare creditelor Prima casă, şi multe dosare de finanţare sunt în prezent în derulare la bănci. În şedinţa de joi,  guvernul a aprobat trecerea la indicele IRCC, care a înlocuit ROBOR în contractele de credit garantate de stat, aşadar, dosarele aflate în derulare vor trebui modificate după noile condiţii de dobândă.

Ce este „O familie, o casă”

Programul Prima casă va fi cel mai probabil înlocuit anul acesta de un nou program, de garantare a creditelor ipotecare de către guvern, care, deocamdata, ştim că se va chema „O familie, o casă” şi va avea condiţii de accesare diferite de Prima casă. Proiectul legislativ se află acum în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor Publice (MFP).  

Prima diferenţă dintre noul program şi Prima casă este că creditul va fi garantat de stat în proporție de 80%, faţă de 50% acum.

La noul program poate aplica oricine nu are credit prin Prima casă, dar mai sunt condiţii. Ceva mai stricte decât la Prima casă. Vârsta solicitantului nu trebuie să depăşească 55 de ani împliniţi.

Se păstrează condiţia să nu deţii o locuinţă proprietate personală sau să nu fii coproprietar. Se face însă o concesie pentru proprietarii care nu au locuinţă în mediul urban.

În proiectul noului program există şi limite de venit pentru solicitant. Veniturile lunare ale solicitanților nu vor putea depăși 8.000 de lei pentru persoana singură, 10.000 de lei pentru o familie cu doi membri sau formată dintr-un adult și doi copii și 12.000 de lei pentru familiile formate din doi adulți și cel puțin doi copii. 

Vor putea fi cumpărate doar locuințe noi. Finalizate de cel mult cinci ani. Suprafaţa minimă trebuie să aibă  între 50 și 100 mp și cel puțin două camere.

Valoarea maximă a creditului este de 570.000 de lei, sau 120.000 de euro. Avansul minim va fi cuprins între 5 și 10% din valoarea locuinței, faţă de 5% generalizat la Prima casă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...