Ce se va întâmpla cu puterea de cumpărare a leului și prețul alimentelor după scăderea TVA?

Vă propun să începem cu prețul pâinii, la care TVA a fost redus la 1 septembrie 2013, tot la de 24% la 9%. Ce s-a întâmplat cu prețul pâinii? A scăzut proporțional cu reducerea TVA și a rămas la un nivel permanent mai jos decât prețurile celorlalte bunuri. Altfel spus, scăderea TVA la pâine s-a văzut la raft, furnizorii de pâine nu s-au folosit de prilej pentru a-și crește marja de profit.

Observația este încurajatoare. Dacă reducerea TVA într-un caz “a funcționat” – în sensul că a dus la ieftinirea produsului – atunci înseamnă că reducerea TVA la toate bunurile alimentare va funcționa la fel? Ba chiar, ne putem întreba, dacă guvernul ar fi decis scăderea TVA la toate produsele, am fi asistat la micșorarea tuturor prețurilor?!

Ar trebui să înțelegem în primul rând ce înseamnă nivelul general al prețurilor. Nivelul prețurilor definește puterea de cumpărare a banilor. În funcție de prețul mărfurilor, cu o unitate monetară (sau cu un salariu oarecare) poți cumpăra o anumită cantitate de bunuri. Acolo unde prețurile sunt mai mari (de exemplu în P-ța Dorobanți), poți cumpăra mai puține produse, acolo unde prețurile sunt mici (în piața din Zărnești) poți cumpăra mai multe. Similar, atunci când prețurile cresc (pe timp de inflație), puterea de cumpărare a leului scade – cu aceeași sumă de bani poți achiziționa din ce în ce mai puține bunuri; dar pe timp de deflație puterea de cumpărare crește.

Puterea de cumpărare a leului este doar un fel de a numi valoarea banilor. Dar exact asta înseamnă. Valoarea leului constă tocmai în cantitatea de bunuri pe care o poți cumpăra în schimbul lui. Dar cum se stabilește valoarea banilor? La fel ca și în cazul celorlalte bunuri economice, prin jocul cererii și al ofertei. Cererea de bani vine de la public, care are nevoie de acest mijloc de schimb zi de zi. Oferta de bani vine, din păcate în “vremurile avansate” pe care le trăim, de la banca centrală. În funcție de dinamica cererii și/sau a ofertei de bani, valoarea banilor se modifică. De exemplu, dacă oferta de bani crește puternic, banii se ieftinesc (de asta se și numește această măsură “politica banilor ieftini”) – așa cum s-a întâmplat în anii 1990, când BNR a tipărit cu nemiluita, valoarea banilor a scăzut drastic – ceea ce s-a exprimat, concret pe piață, prin creșterea puternică a prețurilor bunurilor și serviciilor; am avut hiperinflație. Să luăm și alt caz: dacă cererea de bani crește, atunci banii se scumpesc. Pe timp de criză, de pildă, când viața economică este marcată de o profundă incertitudine și nivelul datoriilor amenință solvabilitatea firmelor, publicul dorește să păstreze mai mult cash. Dar pentru a-și crește rezervele de bani este necesar să renunțe la a mai cumpăra alte bunuri, sau trebuie să vândă diverse mărfuri. Creșterea cererii de bani se traduce prin scăderea prețurilor celorlalte mărfuri și servicii, determinând practic creșterea puterii de cumpărare a monedei.

De ce am făcut această divagație? Pentru a explica de ce schimbarea valorii banilor – adică a nivelului general al prețurilor – are la bază factori monetari. Pentru ca puterea de cumpărare a leului să se schimbe este necesar să se întâmple ceva: să se modifice fie cererea de bani, fie oferta de bani, fie ambele. Dacă cererea și oferta de bani rămân constante, atunci nimic nu se întâmplă cu valoarea banilor – adică cu nivelul prețurilor.

Reformulând: nivelul prețurilor (adică puterea de cumpărare a leului), nu este determinat de povara impozitării, de cheltuielile publice, de egoismul speculanților sau de orice altceva. Câtă vreme nu apar schimbări în cererea sau oferta de bani, nivelul general al prețurilor nu este afectat de diversele politici publice.

Așadar, dacă ar fi scăzut TVA la 20% nu am fi asistat la creșterea puterii de cumpărare a leului. Similar, de la 1 iunie, nu vom vedea o creștere a puterii de cumpărare a leului, ci o modificare în structura puterii de cumpărare. Prețurile alimentelor vor scădea, însă  puterea de cumpărare a leului nu va suferi vreo modificare. Să gândim pas cu pas pentru a vedea de ce.

În prima fază, comercianții vor afișa prețuri mai mici la alimente cu 12%, acesta este impactul contabil al reducerii TVA de la 24% la 9%. Se va repeta ce am văzut că s-a întâmplat în cazul pâinii.  În a doua fază, cumpărătorii vor decide ce vor face cu surplusul de bani, cu suma economisită prin ieftinirea produselor. Dacă preferința oamenilor pentru lichidități (cererea de bani) rămâne neschimbată – și nu avem vreun motiv să presupunem că ea se va schimba – iar oferta de bani așijderea (BNR nu își schimbă politica), atunci oamenii vor decide să cheltuiască mai departe acest surplus de bani. Au trei opțiuni:

• fie vor decide să cumpere mai multe bunuri alimentare;
• fie vor decide să cumpere alte bunuri de consum, pe care anterior nu și le permiteau;
• fie vor investi banii, cumpărând diverse active reale sau financiare. De exemplu, pot cumpăra acțiuni la bursă sau un teren pe care să-și ridice o casă; sau pot accelera rambursarea datoriilor pe care le au la bănci, cu același efect economic (deoarece băncile finanțează achiziția de active).

Comportamentul populației va fi, desigur, eterogen. Unii oameni vor decide într-o direcție, alții în alta. Cei foarte săraci probabil vor decide să mănânce mai mult, iar cererea lor pentru alimente va crește. Cei bogați vor decide diferit.

Consecința acestui fenomen este că cererea pentru diverse bunuri, de consum sau de active economice, va crește diferențiat, ceea ce va imprima o ușoară schimbare a prețurilor. Astfel, pe termen mediu vom observa cum:

• prețurile la produsele alimentare nu vor rămâne cu 12% mai mici decât nivelul la care s-ar fi situat în absența scăderii TVA, deoarece cererea pentru aceste produse va crește într-o oarecare măsură; cu alte cuvinte, prețul alimentelor se va micșora mai puțin decât o arată calculul contabil;
• prețurile la restul bunurilor vor crește peste nivelul actual, din același motiv: creșterea cererii, finanțată din banii economisiți datorită ieftinirii alimentelor.

În ansamblu, puterea de cumpărare a banilor va rămâne neschimbată. În practică, indicele prețurilor de consum va marca probabil o deflație, dar nu atât de mare pe cât o arată calculul contabil. O estimare arată că reducerea TVA va trage în jos IPC cu 2-2,5%, care se va estompa în timp.

Închei aici analiza, cei curioși de despicat firul în patru ar trebui să se gândească și la rolul jucat de anticipările populației (care influențează cererea), la efectul stimulativ asupra producției pe care îl are relaxarea fiscalității ș.a.m.d.

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane, București.