CE solicită o rezolvare rapidă a blocajului apărut după ce Ungaria și Polonia și-au folosit dreptul de veto asupra acordului privind bugetul UE

Economica.net
16 11. 2020
30917373084_11248c2ec5_b_76357000

„Cred că este nevoie de o rezolvare rapidă a acestei situaţii. Este mare nevoie de aceşti bani pentru redresarea economică europeană”, a spus vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri european.

„Cât despre condiţionalitatea privind statul de drept, este ceva ce Comisia a enunţat în propunerea sa iniţială, aşadar este o temă care se discută de mult timp”, a amintit el, recunoscând că fondul european de redresare nu va funcţiona începând de la 1 ianuarie, cum era prevăzut.

„Sper ca toate părţile să-şi recunoască responsabilitatea, să fie deplin conştiente de cât de mult este nevoie de aceşti bani şi că deciziile trebuie luate la vremea lor. Din nefericire, acum trebuie să spunem că ne confruntăm cu o anumită întârziere, aşa că nu ne aşteptăm ca totul să fie pregătit la 1 ianuarie anul viitor”, a semnalat Dombrovskis.

El a estimat că, în acest nou context, obiectivul în perioada imediat următoare este „minimizarea întârzierilor” şi folosirea în acest timp a celorlalte instrumente de răspuns la criză care au fost deja convenite şi funcţionează, cum ar fi de exemplu fondul SURE de sprijin împotriva şomajului.

Şi comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, şi-a manifestat dazamăgirea, într-un mesaj pe Twitter. „Sunt dezamăgit că statele membre ale UE nu au reuşit să avanseze asupra acordului privind bugetul plurianual şi fondul de redresare. Îndemn statele membre să-şi asume responsabilitatea politică şi să facă paşii necesari pentru a finaliza întregul pachet”, a transmis comisarul european, adăugând că dezbaterea nu este „despre ideologii”, ci despre „ajutorarea cetăţenilor noştri în cea mai gravă criză după al Doilea Război Mondial”.

În timpul unei reuniuni a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, desfăşurată luni, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare „Next Generation” (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE care prevede că vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc.), acest mecanism fiind considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la reuniunea de luni prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate.

Pe de altă parte, Parlamentul European şi Consiliul UE au început vineri negocierea regulilor Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, baza fondului de redresare post-pandemie. Acest mecanism trebuie de asemenea convenit de statele membre pentru ca fondul de redresare să devină operaţional.