CE solicită unui număr de opt state membre, printre care și România, să implementeze corect directiva europeană pentru combaterea fraudelor
Conform unui comunicat al Executivului comunitar, aceste norme, care fac parte din strategia globală antifraudă a Comisiei, protejează bugetul UE prin armonizarea definiţiilor, a sancţiunilor, a normelor privind competenţa şi a termenelor de prescripţie legate de fraudă şi de alte infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE.
„Pentru a permite Parchetului European să efectueze investigaţii şi urmăriri penale eficace este nevoie de o transpunere corespunzătoare a acestor norme de către statele membre”, se menţionează în comunicat.
Termenul limită pentru transpunerea directivei respective în legislaţia naţională a fost 6 iulie 2019. În raportul său de transpunere a directivei din 6 septembrie 2021, Comisia a identificat o serie de probleme de conformitate. Acesta arată că este nevoie de îmbunătăţiri, în special pentru a asigura transpunerea consecventă a definiţiilor infracţiunilor şi a răspunderii persoanelor juridice şi a persoanelor fizice, precum şi a sancţiunilor aplicabile acestora.
Cele opt state membre notificate joi de Comisie au acum la dispoziţie două luni pentru a clarifica măsurile pe care le-au luat pentru a asigura transpunerea corectă şi completă a directivei.
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.