Ce soluţie propune Fondul Proprietatea pentru extinderea Aeroportului Bucureşti
„Primul lucru pe care oamenii îl vad când sosesc în România este aeroportul. Este „faţa României” şi are un potenţial extraordinar să lase o impresie frumoasă. Dat fiind traficul record de pasageri, care va continua să crească conform estimărilor, este nevoie cu certitudine de creşterea capacităţii aeroportuare a Aeroportului Henri Coandă pentru buna gestionare a fluxurilor de pasageri. Încurajăm Guvernul să acceseze piaţa de capital prin listarea CN Aeroporturi Bucureşti, pentru a finanţa extinderea acestui aeroport”, a spus Johan Meyer.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a realizat un profit operaţional de 269,3 milioane lei în primul semestru, în creştere cu 19,1% faţă de primul semestru din 2017, potrivit unui comunicat al companiei.
Veniturile în primele şase luni ale anului 2018 (fără influenţa veniturilor din asocieri în participaţiune) au totalizat 440 milioane lei, cu 8,3% mai mult decât în primul semestru din 2017 şi cu 26,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2016.
Tot în această perioadă, cifra de afaceri s-a ridicat la 425.31 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu 29,6% faţă de primul semestru al anului 2016. La rândul lui, profitul brut (EBITDA) a crescut cu 21,4% faţă de 2017.
Conform CNAB, îmbunătăţirea profitului CNAB se datorează atât creşterii veniturilor din exploatare, în directă relaţie cu creşterea traficului pe aeroporturile Capitalei, cât şi diminuării cheltuielilor financiare cu 79,3%, ca urmare a rambursării anticipate a unui credit de investiţii în valoare de 31,72 milioane euro (sold final) contractat în ianuarie 2011.