Ce spun americanii despre amnistia fiscală

Măsura amnistiei fiscale, neînsoţită de o măsură de stimulare a celor care plătesc la timp, nu va avea efectele necesare conformării voluntare, avertizează Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 08:19
Ce spun americanii despre amnistia fiscală

‘AmCham România salută intenţia Guvernului de a aplica această măsură fiscală tuturor contribuabililor, fără discriminare, dar trage un semnal de alarmă că o măsură de anulare a penalităţilor de întârziere datorate şi neachitate la 30 septembrie 2015, neînsoţită şi de o măsură de stimulare fiscală a contribuabililor care plătesc la timp, nu va avea efectele necesare accelerării conformării voluntare’, se arată în document.

Membrii Camerei de Comerţ Americane în România consideră că absenţa unei astfel de măsuri de stimulare fiscală încurajează perpetuarea distorsiunilor în comportamentul contribuabililor în ceea ce priveşte plata la termen a obligaţiilor fiscale ce le revin, Agerpres.

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), pe 2 octombrie, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind achitarea restanţelor până în martie 2016.

Ulterior, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că vrea să extindă amnistia fiscală şi la o parte din dobânzile datorate de contribuabili pentru întârzierile la plată, însă până la limita la care statul se împrumută din piaţă. Totodată, ministrul Finanţelor a precizat că are în vedere un mecanism de recompensare pentru contribuabilii care îşi achită la timp obligaţiile către stat.

În prezent, pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale contribuabilii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalităţile de întârziere sunt calculate ca procent din obligaţia principală în funcţie de întârzierea la plata acestora faţă de scadenţă.

Potrivit ministerului Finanţelor, promovarea Ordonanţei privind anularea penalităţilor este determinată de stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligaţiilor fiscale şi maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare.

AmCham România precizează, în context, că a luat act de intenţia Guvernului României de a adopta Proiectul de lege privind amnistia fiscală conform căruia persoanele fizice, persoanele juridice, ONG-urile, PFA-urile şi companiile aflate în insolvenţă care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat ar putea fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie 2016 obligaţiile principale de plată.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este cea mai reprezentativă asociaţie profesională de afaceri, înfiinţată în anul 1993 de un grup de companii americane, dar care reuneşte în prezent peste 400 de companii americane, internaţionale şi locale. Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 de miliarde de dolari, generând în jur de 200.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
CNAS datorează peste 4 miliarde de lei pentru indemnizaţii de concediu medical angajatorilor şi persoanelor fizice
CNAS datorează peste 4 miliarde de lei pentru indemnizaţii de concediu medical angajatorilor şi persoanelor fizice
CNAS avea obligaţii de plată restante de 4,2 miliarde de lei către firme şi persoane fizice, la începutul lunii martie 2025, conform unui comunicat al instituţiei, remis Economica.net....
Nebunie în Turcia după ce primarul Istanbulului a fost arestat. Prăbuşiri pentru bursă, lira turcească şi randamentele titlurilor de stat
Nebunie în Turcia după ce primarul Istanbulului a fost arestat. Prăbuşiri pentru bursă, lira turcească şi randamentele ...
Lira turcească s-a prăbuşit, scăderile mari de la bursa din Istanbul au dus la suspendarea tranzacţiilor, iar randamentele ...
Apartamente de top în Cartierul Tractorul din Brașov
Apartamente de top în Cartierul Tractorul din Brașov
Dacă visezi la un loc care să îți ofere un stil de viață echilibrat, unde confortul modern se îmbină armonios cu ...
Mercedes a investit într-o companie de robotică și testează în Ungaria și Germania roboți umanoizi, care ar putea prelua sarcinile repetitive
Mercedes a investit într-o companie de robotică și testează în Ungaria și Germania roboți umanoizi, care ar putea ...
Mercedes-Benz a investit într-o companie de robotică și testează în fabricile din Ungaria și Germania roboți umanoizi ...