Ce spun marile fonduri de investiţii despre viitorul activelor ruseşti după „apropierea” dintre Washington şi Moscova (Reuters)

Administratorii fondurilor importante de investiţii se aşteaptă ca partea cea mai mare a activelor ruseşti să nu fie accesibile investitorilor occidentali, în pofida unor traderi "exotici" care pariază pe o apropiere între Moscova şi Washington, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 24 mart. 2025, 12:35
Ce spun marile fonduri de investiţii despre viitorul activelor ruseşti după

Ameliorarea relaţiilor diplomatice a determinat pariuri pe activele financiare legate de Rusia, inclusiv rubla, moneda Kazahstanului – tenge – văzută ca un indicator al rublei, şi obligaţiunile companiilor energetice ruseşti Gazprom şi Lukoil, scrie Agerpres.

Dar în loc să revină „goana după aur” în Rusia, care a fost izolată de sistemul financiar mondial de când a invadat Ucraina în 2022, jucătorii importanţi din industrie spun că se aşteaptă la o separare pe termen mai lung a unor părţi cheie ale economiei ruse de investitorii străini.

„Vom vedea poate unele schimburi de active. Încă există multe active ale Rusiei care sunt în Occident şi active occidentale care sunt în Rusia. Şi cred că un schimb de active ar fi acum un mod reducere a riscurilor pentru ambele părţi”, a apreciat Gunter Deuber, director de cercetare la grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI), una dintre puţinele bănci occidentale care încă operează în Rusia.

Conform unui decret prezidenţial publicat săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a dat permisiunea unui fond speculativ din SUA să cumpere titluri de valoare în companii ruseşti de la anumiţi acţionari străini şi a autorizat viitoarea lor vânzare către două fonduri din Rusia. Decretul autorizează fondul 683 Capital Partners LP să cumpere titluri de valoare în companii ruseşti deţinute de o serie de fonduri occidentale. Apoi, două fonduri din Rusia au permisiunea de a achiziţiona titlurile de valoare deţinute de 683 Capital Partners, fără a mai fi necesară autorizarea din partea preşedintelui rus.

Totuşi, investitorii spun că brokerii care gestionează active legate de Rusia au tot mai multe nelămuriri, în special legate de rublă, care anul acesta a avut cea mai bună evoluţie în rândul monedelor din ţările emergente, după ce s-a apreciat cu aproximativ 30% faţă de dolar.

De asemenea, investitorii nu se înghesuie să achiziţioneze obligaţiuni corporative în valută care încă se comercializează, emise de firme ruseşti, cum ar fi Gazprom, Lukoil şi compania de îngrăşăminte Phosagro.

De la revenirea lui Trump au sporit tranzacţiile cu obligaţiuni suverane şi monede din Uzbekistan şi Kazahstan – vecinii Rusiei cu strânse legături economice.

Investitorii spun că brokerii din ţările din Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi America Latină care au acces la piaţa rusă şi-au sporit ofertele pentru tranzacţii legate de Rusia.

Sporirea decalajului dintre abordarea Europei faţă de Rusia şi cea a SUA conduse de Trump ar putea complica speranţele de o tranzacţionare mai dinamică a activelor afectate de sancţiuni, cum ar fi obligaţiunile guvernamentale ruseşti, mai scrie Reuters.

„Atitudinea de prietenie pe care o vedem la nivel înalt între Moscova şi Washington nu există între cei mai mulţi lideri europeni şi Kremlin”, a apreciat Petar Atanasov, de la Gramercy Funds Management.

Unul dintre cele mai mari obstacole este legislaţia rusă: pe fondul sancţiunilor, Moscova a adoptat legi care restricţionează deţinerea de active şi tranzacţiilor părţilor din ţările „neprietenoase”. Această combinaţie a transformat economia rusă, acum statul are un rol mult mai mare, şi nu sunt indicii clare că Moscova se va deschide din nou, susţine Pavel Mamai de la ProMeritum Investment Management. Acesta a adăugat: „Nu cred că piaţa rusă şi piaţa internaţională se vor amesteca în viitorul apropiat”.

 

Te-ar mai putea interesa și
România primește 1,3 miliarde de euro din PNRR, plată parțială din cererea nr. 3
România primește 1,3 miliarde de euro din PNRR, plată parțială din cererea nr. 3
România va încasa 1,3 miliarde euro, parte din cererea de plată nr.3 din PNRR. Comisia Europeană a apreciat progresul substanțial realizat de autoritățile române în ultimele luni pentru a......
Cum se vor descurca băncile din zona euro în fața schimbărilor radicale din lume
Cum se vor descurca băncile din zona euro în fața schimbărilor radicale din lume
Băncile din zona euro sunt rezistente, dar trebuie să fie pregătite să facă față șocurilor geopolitice și amenințărilor ...
Record de contribuţii la Pilonul 2. 1,8 miliarde de lei, în februarie
Record de contribuţii la Pilonul 2. 1,8 miliarde de lei, în februarie
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că economia ţării merge în direcţia corectă, el arătând că în februarie ...
Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din Nusco City din Pipera
Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din ...
Nusco a încheiat un acord de finanțare cu Banca Transilvania pentru dezvoltarea și finalizarea celei de-a doua faze a ...