Ce spune Boloş despre introducerea de noi taxe, CNP-ul fiscal şi e-Factura
Potrivit acestuia, introducerea de noi taxe nu este o soluţie la actualul nivel creanţelor neîncasate la buget, al GAP de TVA (diferenţa dintre suma de TVA pe care statul s-ar aştepta să o încaseze şi suma de TVA efectiv colectată la bugetul statului), GAP de impozit pe venit şi la contribuţiile sociale, scrie Agerpres.
„Atunci când eşti ministrul Finanţelor şi ai în faţă 175 miliarde lei creanţe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuţiile sociale de 53 miliarde lei, îţi pui în permanenţă întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri şi populaţia să nu aibă parte de noi şi noi sarcini fiscale?
Pentru că introducerea de noi taxe nu este o soluţie. În acelaşi timp, te uiţi în jur cum unii aleg să răstălmăcească în mod toxic intenţiile şi prevederile unor propuneri pentru a-şi urmări propriile interese politice şi pentru a induce în eroare opinia publică. În loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică şi să propună soluţii viabile, preferă să recurgă la denigrarea mea personală şi dezinformare. Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate şi a incapacităţii de a oferi alternative reale şi constructive pentru problemele cu care se confruntă România”, a scris ministrul. luni seara, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a subliniat proiectul de act normativ pentru modificarea codului de procedură fiscală, publicat în dezbatere, este proiect discutat cu mediul de afaceri înainte să fie urcat pe site-ul instituţiei şi de la care încă se primeşte feedback.
Marcel Boloş a explicat că una dintre prevederi spune că tranzacţiile pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport sunt condiţionate de achitarea obligaţiilor vânzătorului faţă de ANAF (TVA, impozit pe venit, contribuţii sociale) şi că o astfel de prevedere există deja de mult timp, pentru achitarea obligaţiilor la bugetele locale.
„Atenţie! Vânzătorul nu este obligat să îşi achite datoriile înainte (aşa cum se întâmplă pentru obligaţiile la bugetul local) ci o poate face din banii obţinuţi pentru bunul care face obiectul vânzării. Este o măsură de responsabilitate fiscală şi de respectare a legii, care protejează interesele publice ale tuturor celor care îşi plătesc corect taxele. Într-o democraţie funcţională, protejarea drepturilor individuale trebuie să fie echilibrată cu respectarea legii şi a responsabilităţilor faţă de comunitate. Invocarea dreptului la proprietate ca argument împotriva acestei măsuri reflectă o înţelegere limitată a principiilor de drept”, a punctat ministrul Finanţelor.
În ceea ce priveşte „CNP-ul fiscal”, el a precizat că „scrie clar” în proiectul de act normativ că este o măsură opţională şi că statul nu va obliga niciodată pe cineva sa îşi treacă CNP-ul sau orice altă formă de identificare pe facturi/ bonuri.
„Nu ne interesează ce îşi cumpără oamenii, mereu ne-a interesat doar să restrângem pe cât posibil canalele prin care se face evaziune fiscală. CNP-ul fiscal ne va ajuta să introducem un sistem prin care românii care cer bonul fiscal la anumite servicii şi magazine, precum coafor, service auto sau magazine de cartier (acolo unde este evaziune mare), să poată primi reduceri de taxe şi chiar şi sume de bani înapoi. Această măsură este în beneficiul oamenilor de afaceri. Pentru ca cei certaţi cu legea şi cei care fac evaziune fiscală să fie determinaţi de cumpărători să emită bonurile fiscale.Aceşti competitori neloiali sunt primii duşmani ai mediului de afaceri corect şi cinstit”, a subliniat Boloş.
El a adăugat că e-Factura şi măsurile ce ţin de digitalizarea sistemului fiscal nu au fost introduse peste noapte, ci a existat o perioadă de şase luni de acomodare, când nu s-au aplicat sancţiuni pentru cei care nu au folosit sistemul.
De asemenea, ministrul a menţionat că a fost propusă reducerea plafoanelor în numerar doar pentru cei care nu îşi achită impozitele şi taxele şi au popriri puse pe cont, pentru rău platinicii „care fentează statul”.
„Ce este rău în asta? Să rămânem în continuare cu 175 miliarde lei creanţe neîncasate? Să ne uităm neputincioşi la evazionişti? Să nu uităm că doar de aici vin banii de salarii pentru profesori, salariile pentru medici, banii pentru pensii, banii pentru autostrăzi şi multe ale proiecte adresate românilor”, a mai scris Marcel Boloş pe reţeaua de socializare.
Acesta a transmis că după finalizarea procesului de consultare cu reprezentanţii mediului de afaceri, concluziile vor fi prezentate celor în drept a lua deciziile.
„Îmi reproşează partidele politice că nu am prezentat la nivel politic aceste măsuri, adresate celor din mediul de afaceri obişnuiţi cu neplata impozitelor şi taxelor. Îi rog frumos să aibă decenţa necesară şi să aibă răbdare pentru a finaliza procesul de consultare cu reprezentanţii mediului de afaceri pe care deja l-am început, pentru că lor li se adresează în primul rând. Apoi, concluziile acestor consultări vor fi prezentate celor în drept pentru a lua deciziile. Ce doriţi până la urmă? Consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri? Momentele acestea trebuie depăşite. Nu putem sta într-un blocaj permanent. România are nevoie de un sistem fiscal modern, politici publice raţionale, de o restructurare de cheltuieli publice, de luptă continuă cu evaziunea fiscală, dar şi de o utilizare eficientă a banilor publici destinaţi românilor”, a punctat ministrul Finanţelor.