Ce spune Consiliul Concurenţei despre cele 20 de societăţi comerciale pe care le va înfiinţa Primăria Capitalei
„Primăria Municipiului Bucureşti poate înfiinţa societăţi comerciale în măsura în care există o probabilitate rezonabilă să fie profitabile şi fără ca acestea să fie, însă, favorizate în raport cu alte companii”, au declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Societăţile trebuie să înregistreze profit pentru ca eventualele pierderi să nu fie plătite din bugetul primăriei, care este alimentat din taxele şi impozitele plătite de bucureşteni.
Chiriţoiu a spus că intenţia Primăriei Capitalei, de a înfiinţa mai multe societăţi comerciale, regrupate într-un holding municipal, nu a făcut până în prezent subiectul unor discuţii comune şi punctuale, din perspectiva incidenţei reglementărilor în domeniul concurenţei. Însă, Consiliul Concurenţei este deschis colaborării cu Primăria Capitalei în vederea evitării apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi pe pieţele pe care vor funcţiona companiile ce vor fi înfiinţate.
„Companiile pe care Primăria Capitalei intenţionează să le înfiinţeze vor trebui să respecte regulile pieţei. De exemplu, participarea la licitaţii trebuie să se realizeze în aceleaşi condiţii pentru toţi ofertanţii, iar cerinţele stabilite prin caietele de sarcini să nu fie exclusive. Practic, nu se poate vorbi despre o favorizare a acestor companii, în condiţiile în care sunt respectate regulile”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
Iar, în situaţia în care acestor companii li se va încredinţa în mod direct prestarea unor servicii, tarifele trebuie stabilite cel mult la nivelul pieţei (şi nu al costurilor lor, care pot fi mari din cauza ineficienţei în gestionarea internă a propriilor resurse). De asemenea, calitatea serviciilor oferite populaţiei trebuie să reprezinte unul dintre elementele centrale avute în vedere de companiile nou-create, proces care să fie permanent şi dinamic, raportat la nevoile reale ale populaţiei deservite.
Preşedintele Autorităţii de concurenţă a arătat că, în cazul în care vor exista indicii privind posibile practici anticoncurenţiale, Consiliul Concurenţei va interveni în vederea restabilirii unor mecanisme funcţionale de piaţă.
De exemplu, în domeniul transportului de persoane în regim de taxi, Consiliul Concurenţei a sancţionat opt companii pentru participarea la un cartel constând în fixarea tarifului de transport. De asemenea, Autoritatea de concurenţă a formulat şi o serie de recomandări adresate Primăriei Municipiului Bucureşti, privind îmbunătăţirea funcţionării serviciului de taximetrie.
Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie, consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi-au dat acordul de principiu pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale proprii care să se ocupe de furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea spitalelor, construirea de baze sportive, promovarea oraşului, administrarea parcurilor, pază, consolidarea clădirilor cu risc seismic, administrarea spaţiilor publicitare, dar şi a unui dispecerat de taxi.