Ce spune Discovery despre decizia CNA de a aproba scoaterea televiziunii de pe RCS

 Oficialii Discovery spun, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că "este de neînţeles" votul CNA, care, joi, a aprobat oficial scoaterea canalelor Discovery de pe RCS, având în vedere că instituţia, deşi a sesizat Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorilor, nu a aşteptat un răspuns de la acestea.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 13:39
Ce spune Discovery despre decizia CNA de a aproba scoaterea televiziunii de pe RCS

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de joi, oficial, scoaterea televiziunilor Discovery Networks din reţelele de cablu, analogic şi digital ale RCS&RDS, la aproape două luni de când aceste posturi au fost scoase efectiv din grilele operatorului de cablu, fără respectarea Legii audiovizualului.

De cealaltă parte, oficialii Discovery Networks spun, într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX, că votul dat de CNA „este de neînţeles”.

„Acum două luni, aceeaşi instituţie (CNA, n.r.) a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la un potenţial abuz de poziţie dominantă din partea RCS şi a sesizat Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la consecinţele negative asupra consumatorilor”, spun oficialii Discovery.

Potrivit oficialilor Discovery, până la acest moment, Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu au formulat un punct de vedere final în acest caz.

„Având în vedere lipsa unui precedent şi situaţia complexă în care discutăm despre un potenţial abuz de poziţie dominantă şi tratament discriminatoriu din partea RCS, am sperat ca CNA să acorde mai mult timp analizei cazului, tocmai pentru a preveni efectele negative pe termen lung asupra pieţei de media şi pentru protejarea intereselor publicului. Nu înţelegem cum aprobarea eliminării canalului documentar numărul 1 de pe piaţă şi înlocuirea sa cu canalele distribuitorului predominant (RCS&RDS, n.r.) serveşte interesele publicului larg, în contextul în care peste 36.000 de telespectatori au semnat o petiţie către RCS de a reintroduce canalele Discovery în oferta lor de programe. Menţionăm faptul că este cel mai mare număr de semnături înregistrate de o petiţie online, iniţiată de o televiziune în România”, mai spun oficialii Discovery Networks.

Potrivit acestora, „votul CNA nu înseamnă însă că Discovery îşi va stopa demersurile”. „Mergem mai departe cu toate acţiunile demarate anul trecut. Avem încredere în continuare în telespectatorii noştri”, mai spun oficialii Discovery.

Decizia de scoatere a canalelor Discovery din grilele de cablu ale RCS&RDS a fost aprobată joi de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) cu şapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lornad Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi un vot „împotrivă” (Valentin-Alexandru Jucan).

Valentin Jucan şi-a justificat votul prin faptul că situaţia la care se face referire – un furnizor de cablu care a lansat propriile televiziuni de documentare, scoţând ulterior din grila sa alte posturi TV cu acelaşi profil – se datorează şi faptului că CNA a acordat licenţe audiovizuale respectivului operator de cablu. „CNA a făcut greşeala să aprobe ca un cablist să aibă propriul post de televiziune”, a spus Valentin Jucan.

El a susţinut totodată necesitatea amânării luării unei decizii, până când se vor pronunţa celelalte două instituţii sesizate de CNA şi de Discovery Networks – Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

De cealaltă parte, Lucian Mihai, reprezentantul RCS&RDS, a spus la şedinţa CNA de joi că abonaţii care doresc să renunţe la contractul cu furnizorul de cablu, după scoaterea canalelor Discovery, pot face oricând acest lucru, fără achitarea vreunei penalităţi.

„Întrucât în mare parte este vina noastră, putem să mai aşteptăm (cu luarea unei decizii în acest caz, n.r.)”, a sugerat Valentin Jucan.

„Rolul nostru nu este să aşteptăm, ci să apărăm interesul public”, a spus, în schimb, Laura Georgescu, preşedintele CNA. Ea a supus imediat la vot scoaterea din grilele de cablu ale RCS&RDS a televiziunilor Discovery, care a fost aprobată cu majoritatea voturilor membrilor CNA.

RCS&RDS a scos, în seara de 29 noiembrie 2012, de pe reţelele sale de cablu (care au aproximativ două milioane de abonaţi, n.r.) toate canalele operate de compania Discovery Networks, inclusiv Discovery Channel, fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului.

Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Aceeaşi lege prevede că în astfel de cazuri CNA poate aplica sancţiuni cuprinse între 10.000 de lei şi 200.0000 de lei.

RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, din pachetul de bază de pe reţelele de cablu televiziunile Discovery Channel şi Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până atunci în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicaţii, dar şi televiziunea BBC Entertainment.

Totodată, RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, posturile TLC, Discovery Science şi ID Investigation Discovery (toate aflate în portofoliul companiei Discovery), care se regăseau într-un pachet suplimentar în reţelele de cablu ale companiei de telecomunicaţii, pentru care abonaţii plăteau în plus o sumă de 7 lei, faţă de abonamentul la pachetul de bază.

Pe de altă parte, RCS&RDS a transmis, tot pe 29 noiembrie, într-un e-mail adresat abonaţilor săi, că televiziunile „Digi Animal World şi BBC Entertainment vor înlocui Animal Planet şi Discovery Channel, care ies din grilă la 1 decembrie”.

Însă scoaterea canalelor Discovery din reţelele de cablu ale RCS&RDS s-a produs în câteva ore, pe parcursul serii de 29 noiembrie, înainte cu o zi ca acordul de retransmisie între Discovery şi RCS să expire (acordul expira pe 30 noiembrie).

Pe de altă parte, RCS&RDS a scos, pe 23 noiembrie 2012, şi de pe platforma sa de satelit Digi (care are aproximativ un milion de abonaţi, n.r.), televiziunea Discovery Channel, fără a-şi anunţa telespectatorii, unii dintre aceştia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului. Atunci, RCS a scos Discovery din grila Digi după ce, pe 13 noiembrie, compania primise aprobarea CNA de a-şi modifica grila în acest sens.

De asemenea, RCS&RDS a solicitat, pe 28 noiembrie, CNA aprobarea să scoată canalele Discovery şi de pe reţelele sale de cablu, analogic şi digital.

Cererea RCS a fost analizată de CNA în şedinţa din 4 decembrie. Atunci, CNA i-a audiat şi pe oficialii Discovery Networks, hotărând să sesizeze Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la faptul că RCS&RDS a scos din grilă toate canalele Discovery şi să amâne până pe 18 decembrie luarea unei decizii în acest caz. De atunci şi până joi, 24 ianuarie 2013, CNA nu a mai abordat acest caz.

Decizia RCS&RDS de scoatere a canalelor Discovery a venit după ce şi Digi, operatorul de cablu din Ungaria deţinut de compania de telecomunicaţii românească RCS&RDS, a scos, pe 20 noiembrie, din ofertele de cablu analog şi digital televiziunea Discovery Channel.

De cealaltă parte, într-un comunicat de presă din 3 decembrie, RCS&RDS a propus public Discovery Networks să retransmită televiziunile pe care compania le operează în România într-un pachet separat, pentru care abonaţii care doresc să le vizioneze să plătească un abonament diferit de cel plătit pentru restul posturilor.

Reacţia RCS&RDS a venit după ce Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International, a declarat, într-o scrisoare deschisă către abonaţii RCS&RDS, remisă pe 30 noiembrie agenţiei MEDIAFAX, că RCS a scos canalele Discovery din ofertele sale înainte de expirarea contractului dintre cele două companii. Hollinger a precizat atunci că Discovery a încercat timp de un an să aducă la masa negocierilor RCS, astfel încât telespectatorii să nu fie afectaţi. Totodată, Hollinger a spus că oficialii Discovery sunt „indignaţi” de decizia RCS&RDS de a scoate din grilele sale toate canalele Discovery, privând aproximativ 3 milioane de telespectatori de aceste programe, motiv pentru care au fost demarate discuţii cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană.

De cealaltă parte, RCS&RDS a spus în comunicatul din 3 decembrie: „Scrisoarea deschisă a domnului Mark Hollinger, preşedintele Discovey Networks International, ne surprinde prin contradicţia dintre grija deosebită pentru soarta telespectatorilor, exprimată în acest mesaj, şi poziţia din timpul negocierilor, când principala preocupare a reprezentanţilor Discovery era menţinerea unor tarife şi a unor venituri garantate cât mai mari”.

Într-un alt comunicat din 26 noiembrie, RCS&RDS spunea că nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toţi abonaţii săi, în condiţiile în care cota medie de audienţă a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.

În schimb, Discovery Networks a spus, într-un comunicat din 28 noiembrie, că oferta pe care au făcut-o RCS&RDS este competitivă, iar preţul cerut companiei de telecomunicaţii este unul rezonabil în raport cu calitatea programelor difuzate de televiziunile Discovery. Totodată, potrivit respectivului comunicat, Discovery Channel este cel mai urmărit canal de documentare din România, lider pe segmentul său.

Pe de altă parte, o petiţie intitulată „Vrem Discovery pe RCS&RDS”, postată în 23 noiembrie pe site-ul www.petitieonline.ro, a fost semnată până în momentul difuzării acestei ştiri de peste 36.000 de persoane.

RCS&RDS a scos canalele Discovery din grilele sale din România şi Ungaria, în contextul în care operatorul de cablu şi-a lansat propriile televiziuni de documentare.

Astfel, RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld şi DigiLife.

RCS&RDS a primit, pe 27 septembrie, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului din România pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, după ce, în şedinţa din 25 septembrie, reprezentanţii CNA au ezitat să ia o decizie în acest sens. Atunci, unii membri ai Consiliului şi-au exprimat temerile că, odată cu lansarea propriilor televiziuni de documentare, compania RCS&RDS va scoate din grilă canale concurente, ca Discovery şi National Geographic.

La mai puţin de o lună după ce a lansat cele două televiziuni de documentare – DigiWorld şi DigiLife -, RCS&RDS a cerut CNA şi a primit, în data de 30 octombrie, o nouă licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea unui nou post de documentare – Digi Animal World.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...