Ce spune firma a cărei acțiune în instanță a blocat programul “Casa Verde Fotovoltaice”. Compania infirmă declarațiile șefilor AFM
Pe scurt, compania spune că avea toate actele și avizele necesare pentru a putea fi acceptată în program și că Administrația Fondului pentru Mediu nu și-a respectat propriile proceduri când a cerut clarificări și de accea compania a ales calea instanței. Firma cere să fie admisă ca instalator validat în program – spune că a participat și la ediția trecută – și momentan nu solicită daune dar, în funcție de evoluția cazului, ar putea ajunge și la asta. Compania spune, de asemenea, că are autorizație ANRE, infirmând astfel declarațiile oficialilor AFM, instituție pe care o consideră responsabilă direct pentru repercusiunile acestei situații, atât pentru clienți, cât și pentru celelalte firme.
Iată mai jos, fără alt comentariu, răspunsurile companiei din Bihor, trimse prin avocat, la întrebările puse de noi:
De ce ați recurs la instanță? Care este situația reclamată de firma dvs., care este speța, dacă puteți să spuneți cât de clar posibil
In cadrul procedurii de autorizare a instalatorilor pentru accederea la programul CASA VERDE , conform regulilor instituite de AFM, orice solicitare de clarificari adresata instalatorilor participanti se impunea sa se faca pe mailul inregistrat pe site-ul AFM. S-au solicitat clarificari dela DHELECTRIC, dar nu in aceasta modalitate, ci prin punerea acestei solicitari pe site-ul lor contrar regulilor instituite de AFM. Am recurs la instanta deoarece am invocat nelegalitatea si nerespectarea propriei proceduri de AFM si respingerea DHELECTRIC din lista instalatorilor acreditati. Am recurs la instanta pentru a se repara aceasta neregularitate cu consecinta inregistrarii noastre in randul instalatorilor acreditati.
Ce sperați să obțineți în urma acțiunii în instanță, dreptul de a fi înrolat în sistemul AFM ca instalator autorizat în pogram, sau solicitați și daune? Și dacă răspunsul este da la ultima chestiune, cam în ce cuantum?
Da, dorim sa se remedieze nelegalitatea produsa de AFM cu consecinta inscrierii noastre in sistemul AFM ca instalator autorizat in program, asa cum am fost si in editiile anterioare ale programului. Deocamdata nu am solicitat daune, dar acesta posibilitate inca exista in cazul in care nu mai exista sansa inregistrarii noastre in aceasta lista a instalatorilor autorizati. Cuantumul va fi stabilit raportat la cifrele avute de firma in programul anterior.
Cum ați comenta, succint, la modul general, modul în care s-a derulat ediția din acest an a Programului
Avand in vedere ca multe firme au fost in aceasi situatie cu clientii mei, consider ca programul s-a derulat in mod defectuos si abuziv. AFM, in loc sa isi asume responsabilitatea si la contestatia prelabila (legea prevede o procedura prelabila instantei, in care AFM putea reveni asupra deciziei de excludere- subscrisa depundand toate avize si documentele solicitate) sa remedieze aceasta problema , a ales sa respinga contestatia .
A aparut informația că firma nu ar avea atestat ANRE. Cum comentați?
Nu este adevarat, firma avea si are toate actele si atestatele necesare, toate fiind depuse la AFM .
Deja în mediul online apar poziții ale altor fime de instalatori cum că sunt prejudiciați de acțiunea dvs. și că se gândesc să vă dea în judecată pentru daune. Cum răspundeți?
Nu clientii mei au produs prejudicii ci modul defectuos in care AFM a facut demarat aceasta procedura. NU DHELECTRIC a dispsus suspendarea programului, ci instanta de judecata a facut-o, considerand ca exista un caz bine justificat. DHELECTRIC si-a exercitat doar dreptul legal de a-si proteja interesul legitim si a solicita anularea deciziei de repsingere a contestatiei si suspendarea programului pana la clarificare acestuia. Daca este cineva responsabil pentru aceasta, atunci acesta trebuia cautat in curtea AFM.
Citește și:
Vicepreședintele AFM: Instalatorul care a generat blocajul programului “Casa Verde Fotovoltaice” nu avea certificat ANRE. “Jurispridența favorabilă ar fi împiedicat suspendarea programului”
Citește și: