Ce spune Guvernul despre posibilitatea introducerii de taxe noi pentru prosumatori
Pentru corecta informare a publicului, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul Romaniei a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizǎrii energiei din surse regenerabile. Modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România risca să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza 2021/0333).
Prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puțin 32 % a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile și implicit conferirea de stabilitate și predictibilitate investitorilor în domeniu.
Încurajăm producerea de energie regenerabilă, creșterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanțări din bugetul național, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare si reamintim ca prin adoptarea OUG 143 din dec 2021, ordonanta ce a introdus posibilitatea compensarii cantitative a energiei produse de prosumatori, numarul acestora a crescut exponential in cursul anului 2022.
Ordonanța de urgență vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiții, iar în ceea ce privește introducerea unei taxari a prosumatorilor precizăm următoarele aspecte extrem de importante:
Ca regula generala prosumatorii nu platesc nici o taxa, insa Directiva 2018/2001 vorbeste de introducerea unei taxe pentru prosumatori in anumite conditii, acestea regasindu-se la art 21 din Ordonanta.
Autoritățile administrației publice centrale și ANRE aplică taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW;
Asa dupa cum se vede si din text, posibilitatea introducerii unei taxe este indepartata, in orizontul de timp al finalului anului 2026 si ea presupune indeplinirea mai multor conditii.
Mai mult, la nivelul Comisiei Europene si a Parlamentului European, se discuta despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directiva ce va aduce alte modificari in sensul accelerarii implementarii energiei regenerabile si a promavarii acesteia.
OUG a fost adoptată după ce a fost avizată de către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Amintim că OUG poate fi modificată în Parlamentul României, prin respectarea procedurilor parlamentare.
Textul scris inițial de noi, aici:
CITEȘTE ȘI: