Ce spune Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, despre demisia sa din guvern. Mesaj dur către Liviu Dragnea

Într-o postare pe Facebook Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, spune că îşi va da demisia din funcţie dacă premierul Sorin Grindeanu i-o va cere şi i-a transmis preşedintelui PSD că "că există un viitor mai luminos pentru PSD, decât ordine transmise „de sus” prin SMS".
Economica.net - joi, 15 iun. 2017, 17:41
Ce spune Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, despre demisia sa din guvern. Mesaj dur către Liviu Dragnea

Redăm mai jos mesajul integral al ministrului:

„În ziua când mi s-a propus să accept funcția de ministru, domnul Dragnea m-a întrebat dacă am spirit de echipă. Am răspuns afirmativ și am fost convins că lucrăm „în echipă” și „pentru România”. Pentru mine echipa înseamnă comunicare, transparență și solidaritate, nu subordonare oarbă în fața unui singur individ. Domnul Dragnea s-a răzgândit. Eu îmi păstrez convingerea.

În ultimele zile am primit numeroase mesaje de la oameni din afara Guvernului. De la șefi de cabinete la secretare, de la senatori la simpli membri de partid, toți mi-au transmis, prin voci și mesaje nervoase, din partea domnului Dragnea, să îmi dau demisia. Mai puțin domnul Dragnea, care, între timp, declara în fața unei națiuni că avea deja demisia mea.

Dacă vrei să schimbi ceva în bine, nu sprijini minciuna.

Când mi s-a spus întâia oară că domnul Dragnea îmi dorește demisia, am răspuns „desigur, la solicitarea și cu confirmarea prim-ministrului din echipa căruia fac parte”. Mi-a părut normal, natural și mai ales de bun-simț. Sorin era cel care mă învestise cu încredere și alături de care lucram la atingerea obiectivelor asumate; domnul Dragnea vorbea doar despre actul guvernării, de la distanța sigură a ușilor încuiate.

Sigur, ar fi fost mai simplu să cedez, însă dacă vrei să schimbi ceva în România, trebuie să ții minte că vechiul sistem va opune mereu rezistență – tu trebuie să perseverezi.

Trebuie să recunosc că sunt ușor surprins de balanța etică a domnului Dragnea: când un om face eforturi pentru a demonstra cetățenilor români că se poate mai mult și în România, dânsul îi cere demisia. Însă atunci când eu însumi i-am reclamat că un membru important al partidului mi-a cerut favoruri ilegitime, domnul Dragnea l-a lăsat în funcție. Ce fel de oameni suntem?

Vă asigur de pe acum că nu am nicio adeziune pentru funcția pe care o dețin în prezent. Este suficientă solicitarea domnului Sorin Grindeanu iar demisia mea va fi prezentată în cel mai scurt timp. Însă vorbind din perspectiva unui minister care a schimbat, în ultimii 2 ani, nu mai puțin de șase miniștri, cred că trebuie să gândim constructiv și – mai ales – în favoarea cetățenilor români. Cu alte cuvinte, trebuie să căutăm performanță și schimbare în bine, nu doar schimbare de dragul puterii și a discursului politic.

Când vrei să schimbi ceva în bine, trebuie să știi că te vei lovi mereu de absurd și nedreptate. Tu trebuie să reziști, în speranța că vor veni zile mai bune.

În timp ce scriu acest rânduri mă grăbesc să plec din Londra. Am fost la conferința BERD & Emerging Europe – Outlook on Romania, încercând să promovez România și să evidențiez investitorilor oportunitățile pe care țara noastră le prezintă, în special în sectorul TIC. În timp ce mă urc în avion mă gândesc cât de ciudat este să vii la un eveniment cu entuziasmul de a avea oportunitatea să contribui la dezvoltarea țării tale, să primești reacții pozitive și să afli că ești „mustrat” pentru că nu ești în țară pentru a-ți prezenta demisia, după o decizie ad-hoc. În câteva ore voi ajunge în România și vom vedea ce putem construi de aici încolo.

E ironic cum unii insistă să-și vadă de treabă în timp ce alții au cu totul alte priorități.

Domnule Dragnea: probabil că parte din comportamentul meu este dificil de înțeles pentru unii oameni care au petrecut zeci de ani în speranța că vor obține puterea, sub orice formă. Însă cred că există un viitor mai luminos pentru PSD, decât ordine transmise „de sus” prin SMS. Tocmai de aceea simt nevoia să adaug un scurt principiu, pe care îl urmez și pe care îl recomand tuturor celor care au fost, dar și celor care vor veni:

Atunci când ai 31 de ani și vrei să schimbi ceva în bine, începi prin a ști că fiecare decizie pe care o vei lua te va urma pentru restul vieții, așa că ar fi bine să ai conștiința împăcată. Tocmai de aceea, din respect și responsabilitate pentru poporul român și pentru echipa din care fac parte, voi urma drumul pe care îl consider vertical: voi prezenta demisia exclusiv la solicitarea celor îndreptățiți să o ceară.

Când vrei într-adevăr să schimbi ceva, trebuie să reziști”.

 
 
Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...