Ce spune președintele Consiliului Concurenței despre finalul privatizării CFR Marfă

Economica.net
11 10. 2013
concurenta_chiritoiu_44246000

„Dacă se anulează contractul, operațiunea nu mai are loc, nu o să mai facem analiza. Dacă contractul devine nul, bănuiesc că GFR își va recupera banii, de bun simț ar fi că dacă nu se mai produce tranzacția, nu se mai plătește nici prețul, dar nu știu dacă pierd garanția de participare la licitație…Nu văd cum cineva ar putea să le ia prețul pentru o marfă pe care nu le-o dă…dacă spune Consiliul Concurenței că nu e legal să primească compania, nu văd cum ar putea”, a declarat Chirițoiu.

Companiile, în general, întârzie cu documentația

Pe de altă parte, spune Chirițoiu, este uzual ca o companie să nu depună toate datele necesare analizei CC în timp util. Lucru neluat în calcul de vânzător (statul român), având în vedere neconcordanța temporală dintre data limită prevăzută de HG, de 14 octombrie și data prevăzută de contractul de vânzare-cumpărare, ulterioară obținerii avizului CC, potrivit proprietarului Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica.

„Dacă GFR plătește până luni, dacă operațiunea rămâne în picioare, nu se retrage notificarea, noi o sa luăm o decizie din punct de vedere al impactului concurențial, dacă operațiunea e benefică din punct de vedere economic sau nu. Ei (GFR – n.r.) ne-au trimis anexele contractului, nu ne-au dat descrierea piețelor pe care funcționează, cât de mari sunt piețele, cotele lor de piață, ce clienți au, dimensiunea contactelor cu clienții respectivi, ca să înțelegem care e amploarea acestei operațiuni. Nu e anormal, rar se întâmplă când vine o companie să ne dea toate datele, ne ia cam o lună să completăm o solicitare de aprobare a tranzacției, o notificare. Nu e o surpriză că nu au avut toate datele de la început. Pe de altă parte, noi am cerut acum 10 zile completări și mai au 10 zile să ne dea datele alea. Cu cât ne dau mai repede, cu atât analiza merge mai repede. Mai au 10 zile să ne răspundă la întrebări”, ne-a mai spus Chirițoiu.