Ce spune premierul Ciolacu despre potențiala demitere a ministrului Finanțelor, Marcel Boloș
„Există o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru. Dincolo de aprecierea personală pe care o am legată de activitatea domnului ministru din perioada în care am exercitat funcţia de premier (…) – şi vreau să-i mulţumesc încă o dată şi să reamintesc că România cu ministrul Boloş la MIPE a reuşit să realizeze cea mai mare absorbţie în vreun an vreodată de când am devenit membri UE, şi asta i se datorează, din perspectiva mea, dumnealui şi echipei de la MIPE”, a afirmat Ciucă, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu.
El a precizat că ministrul Boloş caută, în momentul de faţă, se gestioneze situaţia deficitului bugetar.
„În momentul de faţă, la Ministerul Finanţelor, Marcel Boloş a căutat să-şi valorifice cât de mult a putut cunoştinţele şi să facă în aşa fel încât să gestioneze partea aceasta de deficit bugetar. Probabil că are şi motive personale pe care le ia în considerare ţinând cont că toată presiunea este îndreptată asupra propriei persoane şi voi avea o discuţie cu domnia sa legată de acest subiect”, a adăugat Nicolae Ciucă.