Ce spune şeful ANRE despre ce se va întâmpla după 1 aprilie 2025 cu preţurile la energie electrică pentru populaţie şi marii consumatori
„În perioada a 4-a de reglementare, din punctul meu de vedere, nivelul de finanţare a fost relativ aproape de nivelul minim de investiţii. Ne dorim ca, în perioada a 5-a de reglementare, nivelul realizat să fie mai mare şi decât cel prognozat, şi decât cel minim de investiţii. Cred că investiţiile reprezintă soluţia sănătoasă pentru a avea un preţ al energiei electrice din ce în ce mai mic atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru agenţii economici (…) Autoritatea de reglementare are un rol mai mult consultativ în ceea ce priveşte continuarea schemei de sprijin sau nu. Ne punem la dispoziţia decidenţilor toată expertiza şi toate datele necesare. Ne exprimăm disponibilitatea de a participa împreună cu toţi actorii din piaţă, furnizori, consumatori de energie, precum şi ministere sau Parlament, în aşa fel încât să găsim o soluţie care să nu producă şocuri consumatorilor după 1 aprilie. Deja. am avut o serie de întâlniri cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Energiei în acest sens pentru a încerca să găsim o soluţie corectă pentru ce se întâmplă după 1 aprilie”, a spus Niculescu.
Conform preşedintelui ANRE, în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale în această iarnă, autorităţile sunt pregătite.
„Într-adevăr, a venit iarna sau începe să vină iarna. Suntem pregătiţi aşa cum am fost pregătiţi şi în anii precedenţi. Cred că nu vom avea probleme nici de acum încolo, atât din perspectiva siguranţei aprovizionării cu gaze naturale, pentru că volumele necesare consumului de gaze naturale sunt disponibile, le avem, sunt înmagazinate în depozitele pe care le gestionează compania Romgaz (…) Să nu uităm faptul că România, de curând, a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Am întrecut Olanda şi ne situăm pe primul loc. Lucrul acesta este de o foarte mare importanţă. Practic, ne consolidăm rolul de producător important şi, de asemenea, începem să punem cărămizi la construcţia rolului de exportatori de siguranţă către ţările din jur. Dacă luăm în considerare şi volumele de gaze naturale pe care le vom extrage din zăcământul din Marea Neagră, Neptun Deep, cu siguranţă că atunci atât consumul de gaze naturale de la nivel naţional va fi 100% acoperit din surse indigene, dar vom fi şi provideri de gaze naturale pentru ţările din regiune”, a afirmat George Niculescu.
În viziunea şefului ANRE, consumul de gaze naturale în România va creşte, în perioada următoare, odată cu punerea în funcţiune a centralelor de la Mintia sau de la Iernut.
„Atunci consumul de gaze naturale pentru producţia de energie electrică va creşte şi, de asemenea, ţinând cont de tot planul de investiţii pe care îl are Guvernul României prin Programul „Anghel Saligny”, de dezvoltare a sistemelor de distribuţie de gaze naturale. Din perspectiva autorităţii de reglementare, o să vă dau câteva cifre: de la începutul anului până în momentul în care suntem astăzi, avem acordate 62 de autorizaţii de înfiinţare pentru noi sisteme de distribuţie. Aceste 62 de autorizaţii de înfiinţare sunt aferente a 86 de UAT-uri, în total 300 de localităţi, în care s-a început construcţia acestor noi sisteme de distribuţie de gaze naturale, care vor alimenta cu gaze naturale consumul din aceste zone. Din punctul meu de vedere, cred că va creşte consumul de gaze naturale, chiar dacă vom avea ierni mai blânde sau vom fi mai eficienţi”, a spus oficialul.
Acesta a amintit despre opoziţia organizaţiilor de mediu faţă de proiecte precum Neptun Deep.
„Vedem că avem asociaţii de mediu care se opun exploatării gazelor din Marea Neagră (…) Trebuie să fim foarte corecţi cu noi şi să ne punem ordine în priorităţi. Vrem să fim independenţi din punct de vedere energetic sau vrem să depindem în continuare de importurile de gaze şi să păţim ce au păţit majoritatea economiilor europene atunci când Rusia a hotărât brusc să folosească o resursă precum gazul natural ca pe o armă. Am văzut cu toţii că acest mariaj nefericit, divorţ brusc, între economiile europene şi gazul rusesc nu s-a terminat tocmai bine. Din punctul meu de vedere, singura soluţie sănătoasă o reprezintă investiţiile. Evident că un factor care determină preţul ridicat al energiei electrice în Europa îl reprezintă şi costul certificatului de CO2, care evident că impactează preţul megawatului pe care îl plătim, dar trebuie să fim corecţi şi să spunem că din aceste costuri cu certificatele de CO2 se alimentează fondul pentru modernizare”, a punctat demnitarul.
Financial Intelligence organizează, luni, cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale – Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice”.