Credit ipotecar standard versus Prima Casă. Cum arată clientul-tip şi cum se califică pentru un împrumut
„Tipul de client care accesează un credit ipotecar este al unui individ de 40-45 de ani, faţă de 30-35 de ani în cazul creditului Prima Casă, deţine un avans de 20%-25% din valoarea imobilului, faţă de 10% în cazul clientului de Prima Casă şi are venituri de peste 3.000 de lei pe lună versus maximum 2.500 de lei în celălalt caz”, a declarat Dana Demetrian.
Reprezentantul BCR a arătat că din cerearea de credite pentru locuinţe, şi ipotecare şi Prima Casă, maxim 70% se finalizează şi se transformă în credit, undeva sub 1.000 de credite pe lună fiind acordate de BCR pe acest segment. Valoarea medie a unui credit imobiliar este de 40.000 de euro. Foarte mulţi dintre cei care nu se califică pentru obţinerea unui credit se prezintă cu garanţii care nu pot fi evaluate sau de o valoare prea mică.
De altfel, Dana Demetrian precizează că la capitolul grad de îndatorare lucrurile s-au schimbat din 2007 până în prezent. Astfel, dacă în 2007, în funcţie de schemele de rating aplicate de bancă, gradul de îndatorare mergea până la 70%, în prezent nivelul acestuia s-a redus la 40% – 45%. Mai exact, pentru a putea suporta o rată de până în 1.000 de lei pe lună, clientul trebuie să aibă un venit de minimum 2.530 de lei.
Şi preţurile activelor imobiliare pe piaţa românească au cunoscut modificări. Acestea sunt cu 25% mai scăzute decât în 2006, aceasta fiind cea mai înceată recuperare în regiunea Europei Centrale şi de Est. Pe de altă parte, preţurile activelor imobiliare sunt cu 10% mai ridicate comparativ cu anul 2013, acesta fiind al doilea cel mai încet ritm de creştere dintre statele din regiune, a subliniat reprezentanta BCR.
Dana Demetrian a arătat că semnalele de alarmă care ar indica o supra-încălzire a pieţei imobiliare, dar care momentan nu se întrevăd pe piaţa românească, sunt creşterea investitorilor în active imobiliare prin credit, dezvoltarea accelerată a reţelelor de agenţii imobiliare şi solicitarea de parteneriate bancare, produsele „inovatoare” de creditare imobiliară (de exemplu creditul-punte din anii 2007-2008).
Nu mai sunt bani pentru Prima Casă. Creditele garantate au crescut cu 61% în cinci ani
Guvernul a alocat pentru programul Prima Casă, pentru 2017, o sumă totală de 2,5 miliarde de lei, din care a fost deja distribuit în martie un fond de două miliarde de lei. În martie, BCR a primit un plafon de 522 milioane lei, corespunzător unei cote de piaţă de circa 25%. Banca a epuizat plafonul pentru Prima Casă încă din luna aprilie, iar acum nu mai primeşte dosare pentru acest produs.
Stocul de credite de consum şi garantate a crescut cu 10% faţă de anul 2012, un trend normal pentru intervalul analizat de cinci ani, numărul de clienţi cu credite se situează la 4,5 milioane, iar volumul creditelor garantate a crescut în 2017 la o pondere de 52% comparativ cu 35% în anul 2012.
Potrivit reprezentantei BCR, chiar dacă pare că împrumuturile noi înregistrează o creştere mare, aproximativ 50% din creditele noi sunt de fapt refinanţări şi update-uri de limite de creditare şi sunt utilizate pentru investiţii pe termen mediu şi lung – achiziţii auto, bunuri în casă, renovare locuinţe, educaţie, vacanţe şi activităţi recreaţionale.
Datele prezentate de vicepreşedintele BCR arată că, la nivelul pieţei locale, stocul de credite negarantate a scăzut cu 19% în ultimii cinci ani, de la 67,4 miliarde lei în 2012 la 54,4 miliarde lei în 2017 (la nivelul lunii aprilie), în timp ce producţia nouă de credite negarantate a crescut de la 7,2 miliarde lei în 2012 la 17,8 miliarde lei în 2016, pe primele patru luni din 2017 fiind de 5,6 miliarde lei. Dobânda anuală efectivă DAE medie a scăzut de la 13,8% în 2012 la 10,3% în 2017.
În plus, ponderea creditelor de consum în lei a crescut de la 48% în 2012 la 68% în 2017.
În ceea ce priveşte creditele garantate (creditarea imobiliară), stocul de credite a crescut cu 61%, de la 37,1 miliarde lei în 2012 la 59,9 miliarde lei în 2017 (date la nivelul lunii aprilie), în timp ce producţia nouă de credite garantate a crescut de la 6 miliarde lei în 2012 la 11,6 miliarde lei în 2016, pe primele patru luni din 2017 fiind de 2,9 miliarde lei. DAE mediu a scăzut de la 5,4% la 3,8% în 2016, iar în 2017 are o tendinţă de uşoară creştere – 4%.
Pe ansamblul pieţei, pe segmentul creditului de retail, ponderea debitorilor cu restanţe se situează la 15-16%. Un potenţial risc ar putea fi faptul că 40% dintre debitori apelează şi la creditul de la IFN-uri.