Ce trebuie să știe utilizatorii care doresc încetarea unui contract de telefonie sau internet
Astfel, ANCOM spune că odată ce contractul este semnat (olograf sau electronic) într-un magazin al furnizorului, prevederile acestuia devin obligatorii atât pentru utilizator, cât și pentru furnizor.
Atunci când doresc încetarea contractului de servicii de telefonie/internet, instituția utilizatorii sfătuiește să verifice următoarele:
- dacă a expirat perioada contractuală iniţială, caz în care nu vor fi percepute penalități pentru rezilierea contractului;
- dacă se aplică penalități în cazul încetării contractului înainte de expirarea perioadei inițiale și care sunt sau cum se calculează acestea;
- termenul şi modalităţile în care pot depune o cerere de încetare a contractului, precum și termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).
Este posibil ca, în urma unei negocieri directe, furnizorul să accepte încetarea contractului și în alte condiții decât cele stipulate în contract.
Important! Legea nu prevede o perioadă „de grație” de la semnarea contractului într-un magazin al furnizorului pentru încetarea acestuia fără plata penalităților de încetare anticipată.
Mai multe detalii despre încetarea contractelor pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice sunt disponibile pe InfoCentru ANCOM, la secțiunile Telefonie și Internet.
Încetarea și retragerea din contractele încheiate la distanță (de exemplu, prin telefon sau aplicații online) sau în afara spațiilor comerciale ale furnizorilor
ANCOM reamintește utilizatorilor faptul că, înainte de încheierea unui contract la distanță/în afara spațiilor comerciale, aceștia trebuie să primească o serie de informații (de exemplu, identitatea operatorului, principalele caracteristici ale serviciilor și produselor care urmează să fie contractate, prețul total al serviciilor și produselor, condițiile de livrare și returnare a echipamentelor achiziționate etc.), într-o formă clară, ușor de citit și pe un suport durabil (de exemplu, pe hârtie, prin e-mail, fax).
În cazul acestor contracte, utilizatorii au dreptul de a se retrage din contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la data încheierii contractului.
Dacă scopul principal al contractului este achiziționarea unui echipament (telefon, tabletă, PC etc.), termenul de 14 zile se calculează de la data primirii produsului.
În cazul în care solicită retragerea din contract, în condițiile de mai sus, utilizatorii nu trebuie să plătească penalități pentru încetarea anticipată a contractului. Pe de altă parte, utilizatorii pot avea o serie de obligații, după caz, cum ar fi: returnarea către furnizor a produsului achiziționat împreună cu serviciile sau plata serviciilor utilizate până la data la care au anunțat furnizorul că doresc să se retragă din contract.
Important! Dreptul de retragere dintr-un contract se aplică doar contractelor încheiate la distanță sau în afara spațiilor comerciale, utilizatorul fiind obligat să facă dovada faptului că a solicitat retragerea din contract în termenul de 14 zile.
După expirarea termenului de retragere, orice solicitare de încetare a contractului se poate realiza în condițiile contractului încheiat, adică, de regulă, cu plata unor penalități dacă nu a expirat perioada contractuală inițială.
Mai multe detalii despre retragerea din contractele pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice încheiate la distanță sunt disponibile pe InfoCentru ANCOM, la secțiunile Telefonie și Internet.
Ce, cum şi unde reclami
În cazul oricăror probleme întâmpinate, referitoare la încetarea contractelor sau la retragerea din contractele încheiate la distanță/în afara spațiilor comerciale, utilizatorii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorilor. În situația în care nu au fost informați despre dreptul de retragere dintr-un contract încheiat la distanță sau în afara spațiilor comerciale sau aceste cereri nu au fost procesate de către furnizor, utilizatorii se pot adresa ANCOM aici.
Aspectele legate de valoarea sau calculul penalităților percepute pentru încetarea anticipată a contractelor pot fi adresate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor și, după caz, instanțelor de judecată.