CE trimite tinerii şomeri din Germania, Spania şi Danemarca să muncească în alte state

Economica.net
22 05. 2012
somer_somaj_europa_79664300

Comisia Europeană lansează un proiect-pilot prin care vrea să-i ajute pe tinerii şomeri din cele mai afectate state europene din prisma şomajului în rândul tinerilor să-şi găsească un loc de muncă într-o altă țară din UE. Proiectul se numeşte „Primul tău loc de muncă EURES” şi, iniţial, vizează găsirea unui loc de muncă pentru 5.000 de tineri. Proiectul Comisiei Europene vine în contextul în care rata şomajului în rândul tinerilor depăşeşte 46% în Grecia şi în Spania, de exemplu, iar la nivel de Uniune sare de 22%. Prin acest proiect CE îşi asumă atât problema şomajului în rândul tinerilor, cât mai ales soluţia de angajare a acestora în alte state decât cele de origine, în care piaţa mai poate absorbi oameni calificaţi.

În cadrul proiectului, tinerii din UE, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani vor primi informații și sprijin financiar ca să aplice pentru joburi în alte state decât cele de origine. Întreprinderile mici și mijlocii, mai precis societățile cu cel mult de 250 de angajați, pot solicita sprijin financiar pentru a acoperi o parte din costul formării tinerilor nou-recrutați și a-i ajuta în privința schimbării domiciliului.
În prezent, peste 5,5 milioane de tineri europeni se află în căutarea unui loc de muncă.

Spania, Grecia, Slovacia şi Lituania înregistrează cele mai ridicate rate ale şomajului în rândul tinerilor din Uniune, potrivit Eurostat. Germania şi Danemarca sunt incluse în prima fază a proiectului-pilot al CE, deşi au printre cele mai mici rate ale şomajului în rândul tinerilor.

Lista statelor UE, după cele mai ridicate rate ale şomajului în rândul tinerilor între 16 şi 24 de ani.

 

Spania: 49.6%.

Grecia: 46.6%.

Slovacia: 35.1%.

Lituania: 31.1%.

Portugalia: 30.7%.

Italia: 30.1%.

Letonia: 29.9%.

Irlanda: 29.3%.

Polonia: 27.8%.

Ungaria: 25.9%.

Bulgaria: 25.6%.

Franţa: 23.8%

Rata şomajului în rândul tinerilor în România: 23.4%.

Suedia: 23.2%.

Cipru: 23.1%.

Marea Britanie: 22%.

Estonia: 21.8%

Belgia: 21.1%.

Finlanda: 19.6%.

Cehia: 19%.

Slovenia: 15.2%.

Danemarca: 14.9%.

Luxemburg: 14.7%.

Malta: 14.3%.

Olanda: 8.6%.

Austria: 8.3%.

Germania: 8.1%.

 

Sursă cifre: Eurostat.