Ce urmează să se schimbe pentru clienţii Vodafone şi UPC după fuziunea celor doua companii

Vodafone România şi UPC România au finalizat procesul de achiziţie, după aprobarea Comisiei Europene privind preluarea de către Vodafone Grup a operaţiunilor Liberty Global în România, Germania, Cehia şi Ungaria, într-o tranzacţie de 18,4 miliarde de euro.  
Lidia Neagu - joi, 01 aug. 2019, 18:20
Ce urmează să se schimbe pentru clienţii Vodafone şi UPC după fuziunea celor doua companii

Astfel, Vodafone, cel de-al doilea operator de telefonie mobilă după numărul de clienţi, se va combina cu UPC, cel de-al treilea jucător de pe piaţa de servicii fixe de cablu şi internet. Celor aproximativ 9 milioane de clienţi ai Vodafone li s-ar alătura circa 960.000 de utilizatori UPC. După fuziune, Vodafone va adăuga în portofoliul propriu servicii de telecomunicaţii convergente.

Dar ce înseamnă acest lucru pentru clienții acestor două companii?

Pentru persoane fizice

Vodafone oferă, pentru consumatorii casnici, servicii mobile de telefonie, internet şi video la cerere, iar UPC are în portofoliu servicii fixe de televiziune, internet şi telefonie. 

După fuziunea celor doi operatori, clienții Vodafone și UPC persoane fizice trebuie să știe că pentru serviciile curente contractele lor rămân neschimbate. În viitorul apropiat, spune că va pregăti noi oferte și beneficii.

Dacă aveți nevoie de asistență de orice fel, pentru moment, lucrurile rămân neschimbate. Ambele companii pot utiliza aceleași canale de contact ca până acum. Pentru orice situaţie referitoare la produsele şi serviciile Vodafone, poţi utiliza metodele de contact disponibile pe www.vodafone.ro/personal/asistenta. De asemenea, dacă eşti client UPC şi ai nevoie de asistenţă privind serviciile de care beneficiezi, poţi utiliza metodele de contact disponibile pe: www.upc.ro/asistenta/contact.

Tranzacția nu va include operațiunile UPC România de televiziune prin satelit, Focus Sat, astfel că abonaţii acestui serviciu nu vor fi afectaţi în vreun fel.

Pentru persoane juridice

Şi pentru aceşti clienţi contractele aflate în derulare vor rămâne neschimbate. „Vom continua să furnizăm produse și servicii complete de ultimă generație adaptate nevoilor afacerii tale. Oferim atât conectivitate, cât și servicii personalizate pentru a răspunde nevoilor companiei tale prin intermediul primei rețele 5G din România si a celor mai fiabile retele de internet fix de mare viteza si conexiuni dedicate”, spune Vodafone într-un comunicat.

De asemenea, account managerul va rămâne același, atât în Vodafone, cât şi în UPC, și va fi persoana care te va ajuta să obții toate informațiile de care ai nevoie, în legătura cu serviciile de la fiecare operator.

Pentru aceia care sunt concomitent clienţi ai ambelor companii, trebuie să ştie că ambele contracte de servicii vor rămâne neschimbate.

Vodafone are o istorie de 22 de ani in Romania. Printre premierele Vodafone România pe piaţa locală se numără primul serviciu de call center (1997), prima fundaţie corporativă (1998), lansarea serviciului de SMS, a celui de date şi fax în 1998, primul sistem de recunoaştere automată a discursului (2014), prima reţea NB-IoT (2018) şi prima reţea 5G (2019).

UPC România este de peste 25 de ani pe piaţa locală. Premierele UPC în România includ lansarea televiziunii digitale, DVR (2008), HD (2009), 3D (2011) şi a internetului de mare viteză (2013).

Te-ar mai putea interesa și
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord privind ostaticii deţinuţi de peste un an în Fâşia Gaza, relatează......
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat ...
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Ministerul Energiei a prezentat, în noul program de guvernare, vechiul proiect al unei centrale electrice pe gaze în ciclu ...