CE va trimite României aviz motivat pentru că nu a comunicat transpunerea noilor norme în materie de transparenţă fiscală

Economica.net
07 06. 2018
83bb2ddd_549b_4fe4_b9c5_cad4f748a005_mw1024_s_n_83670900

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat, iar în absenţa unui răspuns satisfăcător în termen de două luni CE poate trimite aceste state membre în faţa Curţii de Justiţie a UE.

De asemenea, Comisia a salutat transpunerea aceloraşi măsuri de Bulgaria şi a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în cazul acestei ţări.

Potrivit unui comunicat al CE, statele membre trebuiau să transpună măsurile Directivei UE 2016/2258 a Consiliului până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităţilor fiscale mult doritul acces la informaţiile privind combaterea spălării banilor şi să le permită să reacţioneze rapid şi eficient în cazurile de evaziune fiscală.

Prin pachetul sau lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politici ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în luna iunie includ 24 de scrisori de punere în întârziere în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de stat membru, 12 avize motivate şi o trimitere în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Totodată, Comisia închide 104 cazuri în care diferendele cu statele membre în cauza au fost soluţionate fără a fi necesară continuarea procedurii.