Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald

Ca și la sfârșitul toamnei, atunci când mașinile trebuie pregătite pentru iarnă, primăvara aduce cu ea necesitatea unor verificări specifice înaintea sezonului cald. Specialiștii Skoda au detaliat cele mai importante dintre acestea.
Robert Stan - Dum, 23 mart. 2025, 07:07
Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald

Ștergătoare de parbriz care mai degrabă murdăresc decât șterg, miros de mucegai în interior sau straturi de noroi și sare în partea de jos a caroseriei – acestea sunt doar câteva dintre situațiile deranjante pentru șoferi la începutul primăverii. Înaintea anotimpului cald, simpla schimbare a anvelopelor după sezonul de iarnă nu este suficientă.

Pentru șoferii din multe țări europene, sosirea primăverii marchează ritualul anual de montare a anvelopelor de vară. Deși este legal acceptabil să folosiți anvelope de iarnă vara (atenție la excepții – Italia, de exemplu, are reglementări specifice), acest lucru compromite manevrabilitatea, crește zgomotul în timpul deplasării, uzează prematur cauciucurile și majorează consumul de carburant. Mai important, compușii din anvelopele de iarnă nu sunt potriviți pentru utilizarea pe un asfalt cald și, printre altele, pot prelungi semnificativ distanțele de frânare.

Întreținerea mașinii la ieșirea din anotimpul rece începe, deci, cu schimbul de anvelope. Indicat a fi făcut la unități specializate, acesta poate fi făcut și acasă de șoferii mai pricepuți. Însă, atenție, odată cu schimbarea anvelopelor este necesară și o verificare a stării acestora. Ar trebui să fie o practică standard. În cea mai mare parte a Europei adâncimea minimă a benzii de rulare pentru anvelopele de vară este de 1,6 mm.

Apoi, una dintre cele mai simple, dar esențiale, sarcini este spălarea completă a mașinii. După iarnă, cel mai bine ar fi să vizitați o spălătorie auto care oferă un program de spălare a șasiului. Însă, ca și în cazul schimbului de anvelope, unii pot realiza această spălare și acasă dacă nu se tem să se murdărească și au un spațiu care să permită evacuarea apei uzate. Dacă folosiți un program de spălare auto fără atingere trebuie acordată o atenție deosebită cotraaripilor și etrierilor de frână. Cei de la Skoda menționează că spălarea motorului este interzisă în afara instalațiilor specializate echipate pentru tratarea apelor reziduale contaminate.

Acordați o atenție sporită la spălarea grilei frontale. Un jet puternic de apă de înaltă presiune direcționat incorect ar putea deforma componentele delicate ale radiatorului din spatele grilei. Atunci când spălați suprafețe vopsite ale caroseriei, urmați recomandările producătorului cu privire la distanța optimă pentru pistolul de spălare cu presiune față de mașină.

Spălarea sau lustruirea unei mașini sub lumina directă a soarelui nu este, de asemenea, ideală. Combinația dintre expunerea la soare și substanțele chimice de curățare poate provoca deteriorarea ireversibilă a lacului.

O altă etapă a procesului de pregătire a mașinii pentru vară este verificarea și, eventual, completarea fluidelor necesare pentru funcționarea corectă a mașinii și pentru confort. Uleiul de motor poate fi verificat cu ajutorul jojei, în timp ce nivelul lichidului de răcire (de obicei de culoare roz) trebuie să rămână între marcajele minim și maxim de pe rezervorul său atunci când motorul este rece. Nu în ultimul rând, înlocuiți lichidul de spălare a parbrizului indicat pentru iarnă cu un amestec de vară care îndepărtează mai bine insectele de pe parbriz.

Continuați prin evaluarea stării ștergătoarelor. Dacă sunt crăpate, prea dure, casante sau lasă urme pe geam, acestea trebuie înlocuite. Optați întotdeauna pentru piese special concepute de firme serioase pentru a se potrivi cu aerodinamica mașinii, curbura parbrizului și distribuția presiunii. În cazul anumitor autovehicule, verificarea și schimbarea ștergătoarelor se poate face numai după așezarea acestora în „poziția de service”. Pentru a face acest lucru apăsați maneta de control a ștergătoarelor în jos pentru mai mult de o secundă imediat după oprirea contactului. Acest lucru deplasează ștergătoarele într-o poziție în care lamelele ștergătoarelor pot fi ridicate și înlocuite cu ușurință. Cum unii dau o importanță redusă schimbului ștergătoarelor de parbriz, cei de la Skoda punctează că, într-un an cu precipitații medii, un ștergător parcurge o distanță de 1.600 de kilometri pe suprafața de sticlă!

Un alt pas uneori necesar este înlocuirea filtrului de aer pentru habitaclu. Operațiunea poate părea simplă la prima vedere, dar necesită o manipulare atentă pentru a preveni căderea murdăriei în sistemul de ventilație, lucru care poate provoca daune costisitoare. „Unele mașini necesită chiar o unealtă specială pentru a reține murdăria în timpul îndepărtării filtrului. Acesta este motivul pentru care recomandăm ca această operațiune să fie efectuată de un service autorizat”, explică Jan Pícha, șeful operațiunilor de service Škoda Auto pentru piața cehă.

Dincolo de toate cele menționate mai sus, există o serie de alte operațiuni pe care proprietarii obișnuiți nu le pot efectua acasă. Aceste lucrări necesită echipamente și expertiză profesională. Acesta este motivul pentru care este recomandabil să vizitați un centru de service. De exemplu, o inspecție de primăvară tipică la service include și un test al bateriei auto. Temperaturile extreme din timpul verii pot fi la fel de dure pentru o baterie ca și înghețurile din timpul iernii, iar o verificare timpurie poate dezvălui nu numai posibilitatea ca bateria mașinii să se apropie de sfârșitul duratei sale de viață, ci și orice defecțiune a acesteia care poate mașina să refuze să pornească în cel mai rău moment posibil.

Tot la service, posesorii de mașini pot opta pentru curățarea instalației de aer condiționat. Nu este de ignorat eventuala necesitate a ajustării alinierii roților. Uzura inegală a anvelopelor de iarnă ar putea indica probleme de aliniere.

„Deteriorarea sau uzura excesivă a componentelor duce adesea la o reacție în lanț. De exemplu, bucșele de cauciuc crăpate sau întărite cresc stresul asupra pieselor conexe, ceea ce poate duce la reparații costisitoare dacă sunt este ignorată întreținerea sau schimbarea lor. Amortizoarele uzate nu numai că afectează confortul călătoriei, dar reduc și manevrabilitatea în situații critice și contribuie la uzura inegală a anvelopelor, explică Jan Pícha.

În cazul în care nu se constată deteriorări la nivelul rulmenților, al suporturilor de suspensie, al articulațiilor, al amortizoarelor sau al arcurilor, alinierea poate fi efectuată imediat în atelier, cu ajutorul unei echipamente laser de precizie. „Pentru mașinile echipate cu sisteme avansate de asistență a șoferului este necesară și calibrarea senzorilor într-un atelier specializat. Acest lucru asigură funcționarea corectă a tuturor sistemelor”, mai notează Pícha.

Rezolvarea cât mai rapidă a uzurii cauzate de iarnă asigură fiabilitatea mașinii pe termen lung, iar reparațiile făcute la timp mențin siguranța și performanța mașinii.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale privind exporturile ruse de cereale și îngrășăminte
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale ...
Acordurile anunţate marţi de SUA cu privire la un armistiţiu ruso-ucrainean în Marea Neagră şi asupra infrastructurilor energetice va intra în vigoare numai după ce vor fi ridicate......
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de turişti străini
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de ...
România a ocupat anul trecut "cu forţă şi dârzenie" ultimul loc în Europa la numărul de turişti străini, a declarat, ...
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un fan al ministrului de Externe Emil Hurezeanu, care a fost numit de PNL
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un ...
Premierul Marcel Ciolacu declară că nu este un "mare fan" al ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, şi că acesta ...
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse în apele sale teritoriale
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse ...
Ucraina a confirmat marţi aprobarea unui armistiţiu maritim acceptat, de asemenea, de Rusia în cadrul negocierilor cu ...