Ce vor plăti românii în plus în facturile de electricitate în anii următori

În momentul de faţă, facturile conţin două componente, suplimentar faţă de contravaloarea energiei electrice şi a accizei şi TVA: contribuţia pentru cogenerarea eficientă şi certificatele verzi.

Prima este o sumă plătită lună de lună de fiecare consumator de energie electrică pentru susţinerea producţiei de energie electrică şi termică (cogenerare) în condiţii de eficienţă ridicată. Ea este de 1 ban/KWh iar sumele merg pe baza unei scheme suport la peste 40 de producători care se califică.

A doua, certificatele verzi, sunt practic o subvenţie plătită de consumatorii români investitorilor care au montat în România parcuri eoliene şi fotovoltaice începând cu deceniul trecut, pentru a susţine producţia naţională de energie din  surse regenerabile, în condiţiile în care, la acel moment, tehnologia avea costuri mai mari decât puteau recupera investitorii prin preţul de vânzare a energiei. S-a ajuns astfel ca în România să avem 5.000 MW instalaţi în regenerabil, iar pe măsură ce a trecut timpul, sprijinul prin certificate s-a tot diminuat. Influenţa certificatului verde în factură este de circa 6 bani/KWh.

Puse în faţa unui deficit din ce în ce mai mare de energie electrică, mai ales în perioadele de vârf,când producţia nu mai acoperă consumul naţional, autorităţile vor să introducă două noi scheme prin care să sprijine noi investiţii în tehnologiile clasice. Deşi nu este spus explicit, una este pentru susţinerea în continuare a producţiei de energie electrică din cărbune, iar al doile pentru construirea de reactoare nucleare.

Citeşte şi:

În sfârşit, Guvernul recunoaşte: din cei 24.000 MW, puterea instalată a României din statistici, 8.000 nu există

Să le luăm pe rând.

Piaţa de capacităţi

Prima este ceea ce se cheamă piaţă de capacităţi. Ministerul Energiei a scos la licitaţie în februarie un studiu pentru a afla cum se poate institui în România piaţa de capacităţi de energie electrică. Instituţia solicită elaborarea sa cât mai rapidă, intenţia sa fiind ca primele contracte aferente mecanismului de capacitate să se încheie chiar în acest an.

Piaţa de capacitate este un mecanism prin care  anumiţi producători, care au o tehnologie mai scumpă de producţie şi din acest motiv nu pot vinde energie pentru că este prea scumpă faţă de preţul pieţei, să primească bani pentru a putea tine mereu în rezervă unele grupuri energetice, care să producă atunci cand sistemul are nevoie de energie.

„Până la momentul realizării unei pieţe energetice europene integrate şi maturizării tehnologiiilor regenerabile şi de stocare (sub diverse forme), pe fondul creşterii tot mai accentuate a penetrării surselor regenerabile de energie în sistemul electroenergetic, este nevoie de capacităţi de rezervă de putere care, deşi uneori ne-economice în condiţiile unei pieţe competitive, devin esenţiale”, scrie în anunţul Ministerului în care a comandat studiul.

„Prin rezerva de capacitate se creează o capacitate-tampon, adică capacităţi suplimentare pe lângă capacităţile active pe piaţa energiei electrice. Aceste capacităţi suplimentare sunt necesare pentru menţinerea echilibrului între generarea şi consumul de energie electrică în anumite situaţii extraordinare, imprevizibile”.

Chiar dacă teoretic este pentru toată lumea, din discuţiile cu oficialii responsabili de energie s-a cristalizat ideea că statul român ar dori această piaţă pentru a ajuta termocentralele pe cărbune, (care au un cost mai mare de producţie inclusiv prin faptul că trebuie să plătească mult pentru certificatele de emisii) despre care se spune că sunt necesare pentru siguranţa sistemului.

Citeşte şi:

Centralele pe cărbune din Valea Jiului au asigurat doar 1,6% din producţia de energie a ţării, mult sub rezerva plătită şi sub puterea raportată, exact când aveam nevoie de ele

Contractele pe diferenţă

A doua formă este ceea ce se chemeamă mecanismul contractului pentru diferenţă (CfD).

În ultima parte a lunii iulie, Ministerul Energiei a lansat în sistemul de achiziţii publice un anunţ prin care doreşte să achiziţioneze „un studiu privind dezvoltarea unui mecanism de sprijin de tipul Contracte pentru Diferenţă (CfD) în vederea dezvoltării proiectelor energetice cu emisii reduse de carbon, precum si a unui plan indicativ de adoptare a modificarilor/completarilor legislative si de reglementare necesare implementarii mecanismului de tip CfD”.

Studiul ar urma să fie prezentat opiniei publice în perioada următoare.

Mecanismul CfD înseamnă de fapt posibilitatea subvenţionării unei părţi din preţul de vânzare a energiei electrice pentru producătorii care vor avea acces la această schemă de sprijin. El funcționează prin stabilizarea veniturilor pentru producători, la un nivel de preț fix cunoscut sub numele de „preț de exercitare” (strike price), stabilit pentru fiecare nouă investiţie.

Astfel, producătorii vor obține venituri din vânzarea de electricitate pe piața competitivă, iar în cazul în care prețul obținut de ei pe piață este sub prețul de exercitare, vor primi o plată reprezentând diferența dintre prețul de referinţă al pieţei și prețul de exercitare.

În schimb, dacă preţul energiei pe piaţă creşte, iar prețul obținut din vânzarea de electricitate este mai mare decât prețul de exercitare, producătorii trebuie să ramburseze diferența, până la nivelul prețului de exercitare.

La fel, deşi schema este pentru orice tip de tehnologie în teorie, în practică este făcută pentru finalizarea resctorelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, un proiect de 6 miliarde de euro, pe care România vrea să îl deruleze în parteneriat public privat cu firma chineză China General Nuclear Power.

Citeşte şi:

Spania intenţionează să îşi închidă toate centralele nucleare până în 2035

Ambele scheme presupun de fapt că se vor plăti nişte sume de bani, în plus. Nimeni nu a spus, oficial, până acum, care va fi sursa, pot fi alocaţii bugetare sau bani plătiţi de consumator, prin factură, evidenţiaţi separat, aşa cum sunt acum certificatele verzi si contribuţia de cogenerare.

Plata în factură

Consultanţii în energie spun că aceste costuri suplimentare vor fi trecute în facturile consumatorilor. Iată ce ne-a declarat Sorin Elisei, senior manager la Deloitte România:

“Cel puţin în ultimii cinci ani, peste 95% din investiţiile în capacităţi noi de producţie au avut nevoie de o formă de sprijin, la nivel global. Toate sumele acordate invstitorilor s-au recuperat într-un fel sau altul de la consumatorii finali, fie prin creşterea preţului de achiziţie, fie prin majorarea unor componente ale preţului final-au fost cazuri în care costurile cu piaţa de capacitate au fost introduse în tariful de transport.

Ca atare, şi consumatorii din România vor susţine noile investiţii create ca urmare a schemelor suport, în factură. Cel mai important lucru, în opinia mea, ar fi ca investiţiile susţinute să aibă cel mai mic cost posibil în aşa fel încât impactul în factură să fie minim”.