Ce vor să facă sud-africanii cu Militari Shopping Center, pentru care dau 95 de milioane de euro
Atrium European Real Estate Limited a anunţat vineri, 27 aprilie, printr-un comunicat de presă, că a ajuns la un acord pentru vânzarea centrului comercial Militari pentru suma de 95 de milioane de euro, cu 9% mai mult faţă de valoarea contabilă înregistrată la sfârşitul lui decembrie 2017.
Cumpărătorii sunt fondul de investiţii din Africa de Sud, MAS REI, şi Prime Kapital, companie fondată de Martin Slabbert şi Victor Semionov, foşti executivi în cadrul NEPI, cel mai mare dezvoltator de la noi.
MAS REI are o participaţie directă de 80% din profitul sau pierderea centrului comercial şi o participaţie de 20% la costul mediu ponderat al finanţării externe obţinute de compania mixtă formată împreună cu Prime Kapital.
Cu ERA Shopping Iaşi în portofoliu şi planuri de a construi mai multe malluri în diferite oraşe din ţară, dar şi proiecte cu apartamente la Bucureşti, cele două companii au un parteneriat pe plan local, care prevede investiţii de câteva sute de milioane de euro.
„Vom repoziţiona şi în cele din urmă vom redezvolta centrul comercial”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Martin Slabbert, CEO Prime Kapital.
Militari Shopping Center are 56.500 de mp îchiriabili şi 53 de chiriaşi. Venitul operaţional net este de 7,1 milioane de euro anual, la o chirie medie de 10,6 euro pe mp/lună.
Deschis în 2009, ancorele centrului comercial sunt Auchan, Praktiker, Decathlon, iar printre principalii chiriaşi se numără H&M, C&A, Reserved, New Yorker, LC Waikiki, Pepco, Deichmann, Hervis, Humanic, Koton, Takko şi alţii. Centrul comercial este ocupat 100%, iar contractele cu chiriaşii sunt în derulare încă cinci ani din aprilie 2018. Aproape jumătate din chirie este asigurată de retailerii de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Mallul nu are competiţie într-o zonă în care se contruiesc locuinţe pe bandă rulantă.