CE vrea energie la un preț pe care companiile și cetățenii europeni să și-l poată permită
Multe guverne europene au decis să micșoreze subvențiile alocate industriei „verzi” în vederea echilibrării deficitului bugetar, a micșorării costurilor pentru industrie, dar și a facturii la energie pentru populație, scrie EnergyReport.ro.
Ultima voce care anunță sfârșitul Paradisului Regenerabil pe Bătrânul Continent este și cea mai importantă, cea a comisarului european pentru energie, Günther Oettinger, care, într-un interviu acordat Wall Street Journal, a declarat că problemele economice cu care se confruntă UE ar trebui să flexibilizeze politicile europene de reducere a emisiilor de carbon în sensul asigurării producerii de energie la un preț pe care companiile și cetățenii europeni să și-l poată permită.
În ultimii ani, Europa a fost Paradisul investițiilor în energie regenerabilă, companiile „verzi” și băncile îngrămădindu-se pe Bătrânul Continent pentru a beneficia de subvențiile mai mult decât darnice acordate de guverne sectorului. O eventuală spargere a bulei regenerabile nu ar afecta numai companiile producătoare, ci și sistemul bancar, care s-a aruncat cu capul înainte pentru finanțarea acestui domeniu. În România de exemplu, printre cei mai importanți finanțatori bancari de proiecte de energie regenerabilă se numără BCR și Unicredit, dar și instituții financiare internaționale precum BERD. Citeşte mai mult pe EnergyReport.ro.