CE vrea să adopte raportul pe justiţie pentru România în a doua jumătate a acestei luni
Reprezentantul executivului CE a dezminţit astfel informaţiile ‘pe surse’ apărute la Bucureşti care avansau ideea amânării până în luna septembrie a raportului CE din cadrul MCV. Documentul este elaborat de Secretariatul General al Comisiei Europene.
În cadrul MCV, instituit la aderarea României şi a Bulgariei la UE în ianuarie 2007, Comisia Europeană elaborează în fiecare an câte două rapoarte privind progresele în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cele două ţări. Raportul CE din luna februarie are un caracter pur tehnic, iar cel din iulie conţine şi aprecieri politice. Raportul CE din această lună va fi unul cuprinzător, care va include o analiză detaliată a rezultatelor obţinute de România şi Bulgaria în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cei cinci ani trecuţi de la intrarea celor două ţări în Uniunea Europeană.
De asemenea, Olivier Bailly a citit declaraţia publicată de CE vineri la prânz, în care aceasta îşi exprima îngrijorarea faţă de actualele evoluţii din România.
”Comisia este îngrijorată de actualele evoluţii din România, în special de măsurile care par să reducă puterile eficiente ale unor instituţii independente, precum Curtea Constituţională. Supremaţia legii, controalele şi echilibrele democratice şi independenţa sistemului judiciar sunt piloni ai democraţiei europene şi indispensabile pentru încredere mutuală în interiorul Uniunii Europene. Politica guvernamentală şi acţiunea politică trebuie să respecte aceste principii şi valori. Comisia deja analizează reforma sistemului judiciar şi măsurile anti-corupţie, în contextul Mecanismului de cooperare şi verificare. În prezent ea finalizează un raport ce rezumă cinci ani de muncă pentru a trata aceste probleme din România. Evoluţiile recente pot expune riscului progresele realizate în cursul anilor. Preşedintele Comisiei Europene a vorbit astăzi (vineri – n.r.) cu premierul României şi a exprimat îngrijorările Comisiei. Premierul (Victor) Ponta va veni la Bruxelles joia viitoare pentru a se întâlni cu preşedintele Barroso pentru a discuta aceste chestiuni. În acelaşi timp, analiza situaţiei de către Comisie va continua şi vor urma alte contacte între Comisie şi autorităţile române”, potrivit textului integral al declaraţiei executivului comunitar.
Bailly a explicat că executivul UE este preocupat şi de maniera rapidă în care au fost adoptate măsurile respective de către Bucureşti. ”Există o serie de evenimente şi decizii juridice luate în România în ultimele săptămâni. Suntem îngrijoraţi de succesiunea acestor evenimente, nu de unul anume, şi de maniera rapidă în care au fost adoptate” respectivele decizii, a spus reprezentantul CE, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist în conferinţa de presă cotidiană.