CE vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi anti-COVID

Comisia Europeană vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19, a indicat luni comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 12 iul. 2021, 12:17
CE vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi anti-COVID

Malta a devenit vineri prima ţară din Uniunea Europeană care a anunţat că îşi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi, sperând să stopeze creşterea numărului de infectări cu coronavirus.

Luni, într-o intervenţie la radioul public France Inter, Didier Reynders a reamintit că adoptarea paşaportului sanitar de către UE revine tuturor statelor membre, scrie Agerpres.

‘Au existat două decizii: certificatul pe care l-am instituit şi care se impune tuturor statelor membre, ca dovadă a situaţiei fiecărei persoane în raport cu maladia (COVID-19). Şi apoi există o recomandare adoptată de Cei 27, care pleacă de la ideea că paşaportul este suficient lui însuşi, dacă situaţia sanitară nu se deteriorează’, a explicat Reynders.

‘Vom discuta, prin urmare, cu Malta pentru a accepta testele PCR’, a adăugat el.

‘În funcţie de rata de infectare cu varianta Delta (…), este normal să reluăm măsurile, cu test şi carantină, dar nu cu interdicţie de călătorie’, a arătat comisarul european.

Mica insulă mediteraneană cu 500.000 de locuitori se laudă cu cea mai mare rată de vaccinare din UE, 79% din populaţia adultă primind deja două doze.

Dacă la 27 iunie nu a mai înregistrat niciun caz nou, vineri au fost raportate 96, dintre care 90% la persoane nevaccinate.

Decizia Maltei de a nu mai accepta testele PCR a fost considerată ‘contrară regulilor europene’ de către secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune.

‘Nu am reuşit întotdeauna bine să ne coordonăm în Europa în timpul acestei crize, dar, de această dată, avem un paşaport sanitar (…) care este acelaşi peste tot în Europa’, a afirmat duminică Clément Beaune. ‘Ceea ce a făcut Malta este să nu mai recunoască decât vaccinul. Aceasta trebuie să ne alerteze asupra faptului că, dacă situaţia se degradează, tentaţiile de închidere, uneori chiar contrare regulilor, se înmulţesc’, a subliniat el.

‘Avem un cadru european care este armonizat, care este protector şi este cel care trebuie aplicat’, a explicat secretarul de stat, menţionând totuşi că nu este vorba ‘de a sancţiona Malta’.

‘Ceea ce mă interesează este să protejăm vacanţele francezilor şi europenilor’, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Circulație feroviară cu locomotive Diesel între Lunca Bradului și Toplița. Traficul feroviar este oprit temporar între staţiile Răstoliţa şi Topliţa, din cauza unui copac prăbușit
Update: Circulație feroviară cu locomotive Diesel între Lunca Bradului și Toplița. Traficul feroviar este oprit temporar ...
Update: Traficul feroviar pe distanţa Lunca Bradului şi Topliţa se desfăşoară cu tracţiune Diesel, după ce iniţial a fost oprit din cauza unui copac prăbuşit pe linia de contact, a......
Datoria guvernamentală a crescut în luna martie până la 998,6 miliarde de lei
Datoria guvernamentală a crescut în luna martie până la 998,6 miliarde de lei
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde de lei, de la ...
Nicușor Dan anunță că, după ce va primi motivarea CCR de respingere a sesizării sale, va trimite înapoi în Parlament „Legea Vexler”
Nicușor Dan anunță că, după ce va primi motivarea CCR de respingere a sesizării sale, va trimite înapoi în Parlament ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea, va retrimite în ...
Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor pe ultimul lot la care a început construcția
Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor pe ultimul lot la care a început construcția
Retter Group, unul dintre constructorii lotului 1 (17,5 km) din Autostrada de Centură București Nord, a prezentat stadiul ...