CE vrea să creeze o bază de date cu toate neregulile constatate la nivelul statelor membre în achiziţiile publice

Economica.net
02 12. 2015
b53614b236732ed430f6bc48570837ff_92737000

Acestea sunt principalele concluzii desprinse dintr-o declaraţie comună a comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu, şi a comisarului pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, emisă în urma primei întâlniri pe tema achiziţiilor publice dintre cei doi oficiali europeni.

‘Asigurarea celui mai bun raport calitate-preţ este şi trebuie să rămână o preocupare constantă în domeniul politicii de coeziune, precum şi în alte domenii. Dorim să dezvoltăm parteneriate active cu statele membre pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă cu adevărat şi, în paralel cu o monitorizare strictă, să le ajutăm să pună în aplicare normele’, se precizează în documentul citat.

Potrivit declaraţiei, normele privind achiziţiile publice au rolul de a garanta faptul că toţi operatorii economici din UE au şanse egale de a câştiga un contract de achiziţii publice. Procedurile rapide şi eficiente sunt, de asemenea, esenţiale pentru a sprijini investiţiile şi a evita întârzierile.

‘Aproape jumătate din fondurile structurale şi de investiţii europene sunt direcţionate prin intermediul achiziţiilor publice. De la începutul activităţii Comisiei Juncker, lucrăm împreună pentru ca fondurile UE să fie utilizate în mod eficient, prin aplicarea corectă şi consecventă a normelor de achiziţii publice la nivelul UE, contribuind la îndeplinirea obiectivului privind investiţiile pentru creştere economică şi crearea de locuri de muncă’, se menţionează în document.

Cei doi oficiali susţin că, cu sprijinul Comisiei, o serie de state membre au pregătit şi au pus în aplicare planuri naţionale de acţiune pentru a remedia deficienţele structurale.

‘În luna octombrie am publicat un ghid pentru a ajuta funcţionarii publici din întreaga UE să identifice şi să evite cele mai frecvente erori în materie de achiziţii publice din proiectele cofinanţate de fondurile structurale şi de investiţii europene. A sosit momentul să ne intensificăm eforturile. Am publicat recent un plan de acţiune pentru consolidarea cadrului legal privind achiziţiile publice în contextul politicii de coeziune. De asemenea, ieri am avut discuţii pe această tema cu Phil Wynn Owen, membru al Curţii de Conturi Europene’, se mai arată în declaraţia citată.

Conform documentului, Comisia oferă îndrumare şi asistenţă pentru a consolida capacitatea administrativă a statelor membre, pentru a le ajuta sa remedieze principalele deficienţe. Pe de altă parte, atunci când statele membre nu înregistrează efecte pozitive sau acestea sunt insuficiente, în ciuda tuturor măsurilor preventive, Comisia va întrerupe plăţile.

‘Planul de acţiune privind achiziţiile publice face parte dintr-o iniţiativă mai amplă a Comisiei de a ajuta statele membre şi regiunile să-şi îmbunătăţească modul în care investesc şi gestionează fondurile politicii de coeziune. Acesta include platforma Peer 2 Peer, menită să permită funcţionarilor publici din statele membre să facă schimburi de experienţă şi de bune practici în ceea ce priveşte consolidarea capacităţii administrative, precum şi Pactele de integritate, ca instrument pentru creşterea transparenţei şi asumarea responsabilităţii în domeniul achiziţiilor publice. În plus, dorim să creăm o bază de date cu toate neregulile constatate la nivelul statelor membre şi să încurajăm administraţiile naţionale să elaboreze registre naţionale de contracte’, se subliniază în comunicat.

Pe de altă parte, autorităţile contractante ar trebui să dispună de specialişti în domeniul achiziţiilor publice, astfel încât să obţină cel mai bun raport calitate-preţ. În acest sens, Comisia va organiza o conferinţă la începutul anului 2016 pe tema utilizării corecte a criteriilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, se subliniază în documentul citat.