CE vrea să reia plăţile pentru POSDRU cât mai repede

Economica.net
03 04. 2012
posdru_fonduri_europene_europa_68186400

„Nota de informare indică reluarea plăţilor pentru POSDRU”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ulterior, la finalul şedinţei Cabinetului, că reprezentanţii CE şi-au anunţat intenţia de a relua aceste plăţi „ca măsură excepţională”, având în vedere situaţia economică a României.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, săptămâna trecută, că aşteaptă confirmarea de la CE privind reluarea plăţilor în cadrul POSDRU şi a adăugat că, deocamdată, nu există o iminenţă a altor suspendări sau întreruperi de plată.

„Sper ca în scurt timp să avem veşti de la CE. Aşteptăm confirmarea de la CE”, a spus Orban, referindu-se la reluarea plăţilor în cadrul POSDRU.

Ministerul Afacerilor Europene a primit, la 20 februarie, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

DG EMPL a menţionat, la momentul luării deciziei de întrerupere că, în Raportul anual de control 2011, Autoritatea română de audit a identificat unele deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului operaţional dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficienţe se referă la procedurile de selecţie a proiectelor şi la cele de verificare de prim nivel.

În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficienţe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni. Întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua să facă plăţi.