Cea mai înaltă autoritate judiciară din Egipt denunţă deciziile lui Mohamed Morsi
„Declaraţia constituţională” anunţată joi de preşedinţie „este un atac fără precedent împotriva independenţei puterii judiciare şi judecăţilor acesteia”, a declarat într-un comunicat Consiliul superior al justiţiei la încheierea unei reuniuni de urgenţă.
La rândul său, Clubul judecătorilor din Alexandria, al doilea oraş ca mărime al ţării, au anunţat o grevă deschisă pentru a denunţa această declaraţie prin care Morsi şi-a sporit considerabil prerogativele.
„Clubul judecătorilor din Alexandria anunţă suspendarea muncii în toate tribunalele şi birourile procurorului în provinciile Alexandria şi Beheira (…) până la încheierea crizei provocate de această declaraţie”, a anunţat Mohammed Ezzat al-Agwa, preşedintele Clubului, într-un comunicat.
Provincia Beheira este situată în apropiere de Alexandria.
Joi, Morsi, provenit din rândul Fraţilor Musulmani, a decis să îşi consolideze prerogativele deja foarte extinse printr-o „declaraţie constituţională”. El dispunea deja de puterea executivă şi legislativă, Adunarea fiind dizolvată înaintea alegerii sale, în iunie.
Noile prerogative pun deciziile sale la adăpost de recursurile în faţa puterii judiciare, cu care întreţine relaţii tensionate. El a explicat că sporirea prerogativelor sale ar permite accelerarea reformelor democratice.
Aceste dispoziţii urmează să dureze până la adoptarea unei noi Constituţii, proces blocat în prezent şi care ar putea dura câteva luni.