Aproximativ 440.000 de persoane se deplasează zilnic între aceste două oraşe şi, datorită noii reţele, durata călătoriei se va scurta în mod semnificativ.
Linia roşie este prima care intră în funcţiune dintre cele trei prevăzute în cadrul proiectului executat de compania austriacă Doppelmayr.
Odată intrată în funcţiune întreaga reţea, liniile de teleferic vor însuma 10 kilometri, 11 staţii şi 443 de cabine – cu o capacitate de 10 persoane – care vor putea transporta până la 3.000 de pasageri pe oră şi sens. În cazul recent inauguratei linii roşii, distanţa dintre centrul oraşului La Paz şi El Alto va fi parcursă în circa 10 minute.
Preşedintele Morales a afirmat că îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării permite executarea unor lucrări de asemenea anvergură şi a subliniat, de asemenea, valoarea turistică a noii infrastructuri.
Costul călătoriei va fi de aproape jumătate de dolar, iar elevii, studenţii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele în vârstă vor plăti numai 50%, a declarat presei César Dockweiler, director în cadrul companiei de stat Mi Teleférico.
Infrastructura, ale cărei lucrări au început acum ceva mai mult de un an, a fost construită de compania austriacă Doppelmayr. La lucrări au participat circa 1.000 de persoane, majoritatea bolivieni, dar şi din ale 15 ţări.