Pe locul trei în topul celor mai lungi tronsoane de autostradă din România se află Margina – Nădlac (A1), cu circa 160 de kilometri, potrivit unor calcule publicate pe forumul PeUndeMerg al Asociației Pro Infrastructură.
Este de așteptat ca acest clasament să se modifice odată cu conectarea tronsoanelor de autostradă prin bucăți – lipsă ca Sibiu – Pitești și secțiunea „tunelurilor pentru urși” din A1. Conform planificărilor, cea mai lungă bucată ar putea deveni cea de la Nădlac la Constanța – Ovidiu, formată din A1, A0, A2 și A4, în lungime de peste 850 de kilometri.
Pe termen mai lung, primul loc ar putea fi adjudecat de tronsonul care va lega Moldova de granița de vest a țării via București, prin A7, A0 și A1.
Circulația pe lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10) a fost deschisă pe 30 noiembrie 2021. Deschiderea acestui ultim lot din Autostrada Sebeș – Turda a permis șoferilor să parcurgă integral cei 70 de kilometri ai A10.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor au precizat că traficul va rămâne restricționat pe o bandă pe sens, pe o distanță de 1,5 km, până în luna aprilie-mai 2022. În zona Dealului Oiejdea, unde au apărut alunecări de teren, una dintre căi nu este încă finalizată. Ca atare, pe acest sector – de 1,5 km- se va circula în ambele sensuri, dar pe o singură cale, în regim de Drum Național. Situația a impus limitarea vitezei la 60 km/h în zona respectivă, dar și limitarea la 100 de km/h pe restul lotului 2.