Cea mai lungă călătorie cu trenul în România, de la Satu Mare la Mangalia, este mai ieftină cu doar 10 euro decât biletul de avion

947 de km parcurşi în 19 ore şi 41 de minute. Aceasta este cea mai lungă călătorie cu trenul în România, de la Satu Mare la Mangalia. Cei care vor să călătorească confortabil trebuie scoată cel puţin 110 de euro/persoană din buzunar, în timp ce biletul cu avionul este mai scump cu doar 10 euro. Iar durata călătoriei nici nu se compară: mai puţin de două ore. 
Economica.net - sâm, 30 iun. 2018, 19:28
Cea mai lungă călătorie cu trenul în România, de la Satu Mare la Mangalia, este mai ieftină cu doar 10 euro decât biletul de avion

Pe sătmărenii care vor să ajungă la mare vara aceasta îi aşteaptă un drum lung, de aproape 20 de ore până la Mangalia, cu un tren direct al CFR Călători. Foarte multe nu s-au schimbat pe această rută în ultimii ani. În 2014, această călătorie se făcea în 21 de ore, asta dacă nu erau înregistrate întârzieri. 

Din 3 iulie, compania naţională Tarom zboară de două ori pe săptămână spre Constanţa, iar durata călătoriei este de o oră şi 40 de minute. 

Preţurile biletelor de avion sunt între 122 şi 157 de euro/persoană, în funcţie de periaoda de călătorie aleasă, şi nu sunt foarte mari comparativ cu cele la tren. 

Spre exemplu, cine vrea să călătorească confortabil, plăteşte 250 de lei/călătorie la vagonul de dormit, clasa I, în cabină cu două paturi. Un drum dus-întors ar costa 500 de lei, adică 108 euro/persoană. 

Cu maşina se fac peste 13 ore pe cei aproape 900 de km de drum, printre care şi două autostrăzi: Piteşti-Bucureşti şi Bucureşti-Constanţa. 

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...