Cea mai mare agenție britanică de croaziere a decis să amâne reluarea voiajelor până la începutul anului viitor
Anterior, P&O Cruises, cel mai mare operator britanic de croaziere, intenţiona să reia călătoriile de la mijlocul lunii noiembrie însă joi a informat că a fost nevoit să revină asupra acestor planuri din cauza evoluţiei restricţiilor impuse călătoriilor.
În consecinţă, toate croazierele cu plecarea din Southampton (sudul Angliei) vor fi anulate până la finele lunii februarie 2021, iar cele pe care P&O Cruises le oferă în Caraibe sunt anulate până la finele lunii ianuarie 2021. Pasagerii care au făcut rezervări vor putea opta pentru rambursarea banilor sau un credit echivalent cu 125% din preţul unei viitoare croaziere.
În schimb, o altă divizie a grupului Carnival, operatorul italian Costa Cruises SpA, a reluat croazierele începând din data de 6 septembrie, după cinci luni de pauză.
Un vas de croazieră al concurentului Costa, compania MSC Croisieres, a reluat călătoriile încă din luna august de la Genoa.
Cu toate acestea, compania Carnival Cruise Line, care regrupează activităţile din SUA, a anunţat miercuri că a amânat reluarea croazierele pentru patru nave, care vor sta la chei până în lunile martie, aprilie sau mai 2021.
Sectorul croazierelor reprezintă în Europa o cifră de afaceri de 14,5 miliarde euro pe an şi aproape 53.000 de locuri de muncă, potrivit Asociaţiei Internaţionale a Operatorilor de Croaziere (CLIA). Asociaţia estimează că sectorul ar putea suferi pierderi de venituri de până la 25,5 miliarde euro ca urmare a întreruperii croazierelor.