Cea mai mare centrală de energie solară din Ungaria, construită de chinezi, a fost inaugurată. Investiţie de 100 de milioane de euro
Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro şi ar urma să producă 130 de milioane kWh (kilowaţi oră) de electricitate şi să ajute Ungaria să-şi reducă anual emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 120.000 tone, scrie Agerpres.
La ceremonie a participat ministrul ungar pentru Inovare şi Tehnologie, Laszlo Palkovics, iar preşedintele CMC, Kang Hubiao, a fost prezent în mod virtual.
Kang a explicat că decizia construirii centralei de 100 megavaţi (MW) a fost luată în 2016 şi a mulţumit Guvernului de la Budapesta pentru sprijin.
„Unul din domeniile de cooperare dintre Ungaria şi China îl reprezintă investiţiile prietenoase cu mediul, cum ar fi această centrală de energie solară de 100 MW inaugurată joi”, a afirmat Palkovics.
Acesta a reamintit că Ungaria, în calitate de stat membru UE, s-a alăturat în 2019 Pactului verde european care prevede că economia trebuie să fie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.
Deschiderea centralei de la Kaposvar este crucială pentru atingerea acestui obiectiv, deoarece producţia de electricitate a ţării trebuie să fie realizată integral din surse curate până în 2030, a declarat Palkovics.