Cea mai mare competiţie de gaming organizată vreodată în România începe vineri la Sala Polivalentă din Bucureşti. Premii de un milion de dolari
Nicio echipă din România nu s-a calificat în faza finală a The Bucharest Major, unul dintre cele mai mari campionate de gaming din lume.
Turneul face parte din circuitul profesionist care s-a dezvolat în jurul Dota 2, un joc de strategie complex care aruncă în arenă două echipe a câte cinci jucători. Combatanţii trebuie să cucerească „baza” adversarilor şi să apere în acelaşi timp propriile fortificaţii.
Bucharest Major a început vineri dimineaţă şi găzduieşte câte trei meciuri vineri şi sâmbătă, cu marea finală programată pentru duminică.
Campionatul este organizat de compania PGL Esports din Bucureşti şi Imba TV, din China, şi face parte din circuitul profesionist care va culmina cu turneul The International 2018. Ediţia de anul trecut a The International a avut premii în valoare totală de peste 24 milioane de dolari, din care aproape 11 milioane de dolari au revenit echipei câştigătoare.
Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, PGL Esports SRL a avut în anul 2016 – cel mai recent exerciţiu financiar pentru care sunt disponibile date – o cifră de afaceri de 73,3 milioane de lei (16 milioane de euro) şi un profit net de 5,3 milioane lei (1,1 milioane de euro), cu 19 angajaţi.
De unde vin banii
Modelul de finanţare este asemănător cu circuitul banilor din alte sporturi profesioniste, precum fotbalul. Banii vin de la sponsori, din drepturile de difuzare a meciurilor – predominant prin platforme de streaming online precum Twitch.tv, parte a grupului Amazon.com – precum şi direct de la fani, care pot cumpăra tricouri, jucării personalizate sau produse digitale pentru a susţine jucătorii preferaţi sau „ecosistemul” în ansamblu.
Astfel de competiţii sunt sponsorizate de producători de computere, tastaturi, mauşi şi alte accesorii destinate pasionaţilor de jocuri video, precum şi de alte companii care vor să atragă publicul tânăr, de la operatori telecom la producători de băuturi energizante.
Intrarea la evenimentul din acest weekend costă 90 de lei pentru prima zi (vineri) şi câte 120 de lei pentru zilele de sâmbătă şi duminică.
În afară de vizionarea din sală a meciurilor de Dota 2, fanii se pot înscrie la sesiuni de autografe pentru a-și cunoaște jucătorii preferați şi pot câştiga premii la diferite competiţii organizate ad-hoc de sponsorii evenimentului – Telekom România, HP Omen (computere şi periferice PC), HyperX (periferice şi componente PC) şi Secretlab (scaune de birou).
Numărul fanilor care ajung la faţa locului păleşte însă în faţa cifrelor de audienţă adunate din difuzarea meciurilor live pe internet. The International 2017 a fost urmărit pe internet de aproximativ 5 milioane de spectatori unici, cu un vârf de peste 800.000 de spectatori simultan în timpul finalei.