Cea mai mare despăgubire plătită pe o poliţă de asigurare de viaţă a depăşit 1,13 milioane de lei, în 2021
Toate aceste cinci indemnizaţii au fost achitate ca urmare a deceselor persoanelor asigurate, produse fie în urma unor accidente, fie a unor boli. Cea mai mare despăgubire a fost plătită în urma unui deces cauzat de o afecţiune cardiacă, poliţa respectivă fiind contractată pentru protecţia financiară a familiei persoanei asigurate.
„Asigurările de viaţă reprezintă un instrument important de protecţie în faţa unor evenimente nedorite precum accidentele sau îmbolnăvirile, care pot duce şi la deces. Cel mai important beneficiu al acestor poliţe de asigurare este sprijinul financiar oferit persoanelor şi familiilor afectate, astfel încât să poată depăşi mai uşor momentele dificile”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
Potrivit datelor publicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în 2021, românii au ales mai mult decât oricând în ultimii ani protecţia financiară oferită de asigurările de viaţă. În acest sens, volumul primelor brute subscrise pentru acest segment a înregistrat o creştere de 18% faţă de 2020. În acelaşi timp, şi sumele plătite pentru indemnizaţiile brute aferente asigurărilor de viaţă au crescut cu 31%, comparativ cu anul 2020 (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale).
Cu toate că primele brute subscrise au înregistrat creşteri, ponderea activităţii de asigurări de viaţă în totalul sectorului de asigurări din România se află în continuare la un nivel scăzut, de circa 18%, ceea ce indică deficitul ridicat de protecţie a populaţiei din ţara noastră. Datele arată că, pentru multe familii din ţara noastră, producerea unui eveniment nedorit (accident, îmbolnăvire a unui membru al familiei, ce se pot solda şi cu deces) ar duce la o degradare a nivelului de trai.
Un studiu realizat pentru UNSAR de către un grup de experţi independenţi arată că deficitul de protecţie al populaţiei generatoare de venituri din România, în caz de producere a riscurilor asigurate, se situează la o valoare de 587 miliarde lei (121 miliarde EUR).
„Creşterea din ultimii ani a protecţiei financiare contractate de români arată că noi toţi realizăm din ce în ce mai mult că aceste produse reprezintă o soluţie accesibilă care oferă protecţia financiară de care avem nevoie. Cu toate acestea, introducerea de facilităţi fiscale pentru asigurările de viaţă de protecţie ar putea contribui semnificativ la reducerea deficitului de protecţie din România, cu beneficii directe pentru populaţie şi economie”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.