Cea mai mare inflaţie din iunie 2013. Rata anuală a crescut la 4,72%, în februarie

Economica.net
13 03. 2018
bani_6795493_41798400

În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 4,32%, în creştere faţă de decembrie, când a fost 3,32%, şi faţă de noiembrie, când a fost 3,23%, scrie News.ro.

În februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,74%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,92%.

Faţă de luna ianuarie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în februarie, la citrice (5,98%), fructe proaspete (3,54%) şi la alte legume şi conserve de legume (2,17%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a scăzut, în ultima lună, cu 0,31%.

Cele mai mari scumpiri

Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul la gaze a urcat cu 1,83% în februarie 2018, faţă de ianuarie 2018, iar faţă de luna decembrie din 2017, scumpirea a fost de 5,69%.

Citricele şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în februarie 2018 faţă de ianuarie, în timp ce, la categoria mărfuri nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul gazelor, relevă datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în a doua lună a acestui an cu 5,98%, în comparaţie cu luna anterioară, iar preţul la fructe proaspete a crescut cu 3,54%.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost consemnate la ouă (-4,07%), zahăr (-0,57%) şi telemeaua de oaie (-0,17%).

În sectorul de servicii, creşteri mai semnificative au fost consemnate, în februarie 2018, în cazul serviciilor de igienă şi cosmetică, cu 0,72%, plata cazării în unităţi hoteliere (0,61%) şi serviciilor de îngrijire medicală (0,60%).

În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.

Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum exogene sferei de acţiune a politicii monetare. Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018.