Cea mai mare parte a petrolului exportat de Statul Islamic trece prin Turcia – premierul irakian
În cursul întâlnirii avute luni la Bagdad cu ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, premierul Haider al-Abadi a subliniat ‘importanţa stopării contrabandei cu petrol a grupărilor teroriste (SI), din care cea mai mare parte este exportat ilegal prin Turcia’, se menţionează într-un comunicat al guvernului irakian.
Relaţiile între Bagdad şi Ankara s-au ameliorat după preluarea funcţiei de prim-ministru de către Abadi în 2014, dar tensiunile se menţin mai ales în privinţa conflictului sirian şi, mai recent, asupra desfăşurării de trupe turce în nordul Irakului.
Acuzaţia premierului irakian intervine într-un moment în care mai multe state susţin că Turcia este implicată în traficul cu petrol cu Statul Islamic, care a luat sub control, anul trecut, vaste teritorii în Irak şi în Siria.
Rusia acuză de mai multe zile Turcia că scoate profit din contrabanda cu petrol provenit de la jihadişti, afirmaţiile vizându-l în mod direct chiar pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care le califică însă drept ‘minciuni’.
În plus, şeful statului turc a declarat că l-a avertizat pe omologul său iranian, Hassan Rohani, după apariţia unor acuzaţii similare în presa de la Teheran.
În schimb, Washingtonul a calificat vineri drept ‘nesemnificativă’ din punct de vedere economic cantitatea de petrol tranzitată de SI în Turcia.
În ultimele zile, Bagdadul a acuzat Ankara că desfăşoară, fără acordul său, trupe în nordul Irakului, unde Turcia efectuează misiuni de antrenament pentru forţele care luptă împotriva SI. Guvernul irakian a cerut ‘retragerea imediată’ a trupelor Ankarei.