Cea mai mare plajă urbană din Europa se deschide în Bucureşti. Investiţia totală a Therme ajunge la cinci milioane euro

Economica.net
09 06. 2017
18527879_462957424050744_7711559979261230398_n_05760600

Investiţia totală a proiectului se ridică la cinci milioane de euro şi plasează Bucureştiul în liga selectă a capitalelor europene cu plaje urbane, precum Lisabona, Berlin, Viena, Paris, Moscova.

La câteva minute de Bucureşti, vizitatorii centrului se pot bucura de un litoral compus din 30.000 de metri pătraţi de plajă, precum şi alte atracţii ce recreează atmosfera vacanţei de vară: piscină tropicală, 1.500 de şezlonguri pe nisip, peste 600 de palmieri, 40 de măslini, terenuri de fotbal şi volei şi un Concept Beach Club.

‘Fiecare vară la Therme Bucureşti aduce extinderi şi elemente unice în România pentru vizitatorii noştri. Din acest an, bucureştenii beneficiază de cea mai mare şi complexă plajă urbană din Europa, care recreează scenografia exotică estivală prin nisip fin, piscină tropicală, vegetaţie, şezlonguri pe plajă şi terasă, pool bar şi Concept Beach Bar, şi activităţi de plajă, la doar 15 minute de agitaţia oraşului’, a declarat Stelian Iacob, manager general Therme Bucureşti.

În foarte multe oraşe europene se observa tendinţa de a amenaja plaje urbane. La 20 de minute distanţă cu trenul din centrul Berlinului, pe malurile lacului Wannsee, turiştii se pot relaxa pe o plajă imensă cu nisip, unde pot juca diverse activităţi sportive. Şi pe cursul Dunării, în Viena, au fost amenajate o multitudine de plaje, care oferă locuitorilor numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber. În fiecare duminică, plaja se transformă într-un ring de salsa în aer liber. În Paris, ceea ce a început ca o singură plajă de mici dimensiuni, pe malul drept al Senei, a devenit una dintre cele mai mari plaje artificiale ale Europei.

Therme Bucureşti este cel mai mare centru Therme din Europa, construit greenfield, pe un areal de 250.000 de mp, având o suprafaţă totală de 34.000 mp şi o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Centrul găzduieşte cea mai mare grădină botanică din România, cu peste 800.000 plante.

Investiţia în Therme Bucureşti este realizată de A-Heat Group AG, concern cu sediul la Viena. Din punct de vedere tehnic şi conceptual, Therme Bucureşti face parte din Grupul Wund.