Cele mai noi secţiuni de autostradă din România: istoria zbuciumată a construirii loturilor 3 şi 4 din Lugoj – Deva FOTOREPORTAJ
„Citeam zilele trecute că un articol bun începe cu o glumă. Eu nu voi spune un banc, ci o metaforă, afirmaţia unui constructor de pe lotul 4: peste câteva zile va fi totul negru!”.
Este vorba despre un dialog purtat când în zona Dealului Liliecilor începea aşternerea celor trei straturi de asfalt.
Şi, într-adevăr, astăzi (sâmbătă, 3 august – n.r) erau aşternute cele trei straturi de asfalt. Se lucrează la canalelele pluviale şi drumul de serviciu de sub deal, pe luni – marţi începe marcajul orizontal în paralel cu montarea ultimilor parapeţi şi totul va fi gata. Probabil darea în funcţiune va fi în 12 – 15 august 2019.
Lotul 3 este integral terminat. La giratoriul Holdea trebuie doar înlăturaţi parapeţii din beton.
Lot 3, nod Holdea, bretea de acces şi ieşire autostradă
În continuare voi prezenta punctul meu de vedere referitor la perioada lungă de execuţie a celor două loturi, 3 şi 4, de la Holdea la Ilia, respectiv de la Ilia la Şoimuş/Deva, un total de 43 de kilometri.
Departe de mine gândul de a-i apăra pe cei doi constructori pentru cei cinci ani de execuţie, dar am totuşi câteva detalii de prezentat.
Pe lotul 3 au fost întârzieri şi din motive obiective – avize întârziate, proiectului i s-au adăugat două ecoducte destul de pretenţioase, dar şi nodul Holdea (efortul de succes al societăţii civile româneşti). Toate acestea se adaugă unei mobilizări uneori insuficiente din partea constructorului.
Nod Ilia, lot 3, Autostrada Lugoj – Deva, 3 august 2019
Dar punctul de lucru cel mai fierbine a fost de departe zona apropiată podului CFR de la nodul Ilia – un traseu al unei albii mai vechi a Mureşului. Acest exces de apă a produs în repetate rânduri probleme rambleului autostrăzii. În mai 2018 s-a decis executarea unei săpături de peste 20 de metri adâncime şi construirea unui rambleu din rocă masivă, bucăţi imense de stâncă, totul împănat cu piatra spartă. Într-un final, în primăvara acestui an s-a terminat rambleul.
Nod Ilia, lot 3, Autostrada Lugoj – Deva, mai 2018: săpătura de 20 m adâncime
Totuşi nu trebuie uitate şi desele conflicte pe motive tehnice, financiare şi pe termenele de execuţie între constructor şi beneficiar. Multe neînţelegeri au fost urmate şi de avertizarea cu întreruperea contractului.
Ceea ce trebuie remarcat este că, pe acest lot, constructorul a terminat majoritatea traseului acum un an sau chiar şi mai mult, chiar la nivel de asfalt de uzură. Marea întârziere a fost cauzată de rambleul sus menţionat şi de nodul Holdea.
Lotul 4 are altă istorie
Constructorul a început, dar şi terminat, în mare parte circa 10 kilometri din totalul de 22 de kilometri acum un an şi jumătate, chiar de doi ani: sectoarele A şi B (Ilia şi ecoduct km 87). Dar sectoarele C şi D au primit avizul de mediu în martie 2017, din cauza celor câţiva lilieci de la celebrul deal Şoimuş.
Deci momentul 0 al celor 12 kilometri rămaşi de executat – o lucrare de o complexitate rar întâlnită – a fost aprilie 2017.
Constructorul s-a mobilizat fantastic, a atacat cele patru viaducte impresionante cu o lungime totală de 1,7 kilometri, dar şi celebrul deal – o lucrare de maximă tehnicitate, dusă aceste zile la bun sfârşit.
Lot 4, Dealul Liliecilor, 3 august 2019
În final, maximum de complimente pentru acest constructor român, care prin realizările sale a depăşit toţi constructorii din ultimii 10 de ani de şosea rapidă din vestul României.
Închei reportajul meu cu două gânduri: primul se referă la surpriza plăcută pentru şoferi, care se vor întoarce peste 3 – 4 săpătămâni spre vestul ţării dar şi vestul Europei, parcurgând rapid o autostradă spectaculoasă. Al doilea gând: oroarea serpentinelor de pe DN68 care vor fi peste câteva zile istorie.
Circulaţie bară la bară pe DN 68A, nod Holdea, spre Ardeal