Cea mai productivă companie aeriană din Europa
Center for Aviation a realizat un top al productivităţii companiilor aeriene din Europa, având la bază rezultatele financiare anunţate. Pe primul loc se plasează Wizz Air, urmată de alte patru companii low cost (Ryanair, Vueling, Easyjet şi Aegean). Clasamentul a avut în vedere şase tipuri de instrumente. dintre care cele mai importante le regăsiţi în graficele de mai jos.
Costurile cu forţa de muncă raportat la venituri
Dintre rezultatele anunţate de companiile aeriene europene pentru anul 2012, Wizz Air conduce clasamentul în ceea ce priveşte costul cu forţa de muncă, cu o cifră de 6,5% din veniturile anuale, potrivit unui analize realizate de Center for Aviation. Vueling şi Ryanair sunt alte două companii aeriene low-cost unde costul cu forţa de muncă este sub 10% din venituri.
La polul opus se află grupul SAS (n.r. – din care fac parte Air Greenland, Blue1, Estonian Air, Scandinavian Airlines, Spanair şi Widerøe), cu 32,1%.
Cât plătesc companiile pentru un angajat
Costul pentru a păstra un angajat nu este dat doar de salariul acestuia, ci şi de nivelul cheltuielilor cu asigurarea sau nivelul contribuţiei pentru pensie. În medie, companiile cheltuie anual circa 68.800 de euro cu un angajat, iar cifra variază de la Wizz Air, unde costul anual per angajat este de 37.000 de euro, la SAS, unde se ajunge şi la 104.000 euro. După Wizz Air, TAP Portugal şi Flybe au cele mai mici costuri per angajat, cu 48.000 de euro anual.
Media veniturilor per angajat: 315.000 de euro
Veniturile per angajat arată cât de eficienţi sunt angajaţii la producerea de venituri. La acest indicator, toate cele cinci companii low-cost sunt în top. Prezenţa Wizz Air şi Ryanair în spatele celorlaltor companii low-cost este explicată de politica de preţuri mici, ceea ce înseamnă că angajaţii acestor companii produc mai puţin decât primele trei din top.
La polul opus se află TAP Portugal, care generează 225.000 de euro în venituri per angajat, sugerând posibilităţi de îmbunătăţire. Cele trei grupuri de companii de linie – IAG, Lufthansa Group şi Air France – KLM se află în coada clasamentului.
Angajaţii Vueling generează cel mai mare venit: 629.566 euro, urmaţi de cei de la Norwegian cu 609.436 euro, Easyjet cu 570.585 euro. Pe locul patru se află Wizz Air cu 560.00 de euro, urmată de Ryanair cu 520.000 euro venituri per angajat.
Care este profitul operaţional per fiecare angajat
Compania câştigătoare la acest capitol este Ryanair, unde un angajat a generat un profit operaţional de 81.000 de euro. Aceasta este urmată de Easyjet cu 49.000 de euro. Companiile de linie au înregistrat pierderi: cea mai mare este înregistrată de Iberia, cu minus 21.453 euro/angajat, Air Berlin cu minus 12.260 euro per angajat şi Aegean, cu 6.607 euro per angajat.