Cea mai promovată autostradă din România: CNAIR a lansat site special pentru Ploiești – Brașov, după ce proiectul mai apare de două ori pe site-ul MT

24 03. 2021
a3pl1

„La adresa http://ploiesti-brasov.ro/ puteți găsi informații actualizate periodic, astfel încât cei interesați de stadiul proiectului să afle date la zi despre cum avansează acesta”, spun reprezentanții CNAIR.

În secțiunea „Despre proiect – Stadiul la zi” vor fi detalii despre calendarul activităților și despre etapele importante bifate.

„Dacă accesați „Despre proiect – Soluții pe termen scurt”, puteți regăsi informații despre demersurile CNAIR și ale autorităților locale pentru degrevarea traficului de pe Valea Prahovei. În „Media” sunt încărcate comunicate de presă pe subiect, fotografii, filmări din dronă cu traseul, interviuri cu proiectanții și cu autoritățile locale direct interesate de concretizarea A3 Ploiești-Brașov”, explică reprezentanții CNAIR.

Potrivit lor, toate articolele noi vor apărea și pe home page (secțiunea „Acasă”), astfel încât noutățile să fie vizibile prin simpla accesare a site-ului.

Autostrada din Valea Prahovei este deja „vedetă” pe site-ul Ministerului Transporturilor, unde este evidențiată de două ori la rubrica „Interes Public”, o dată ca „Proiectul Comarnic – Brașov” și o dată ca „Autostrada Ploiești – Brașov”(foto jos).