Cea mai scumpă vacanţă vândută
Peste 50.000 de euro a plătit o familie formată din cinci persoane pentru o vacanţă de două săptămâni în Bali. Pachetul a fost vândut de Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism de pe piaţa locală, în funcţie de cifra de afaceri înregistrată în 2010.
De ce vacanţă are parte familia de aceşti bani? În preţul de 50.000 de euro sunt incluse cazarea cu mic dejun, biletele de avion, dar şi excursiile la faimoasa plajă Tanjung Benoa şi plantaţiile de cocotieri, plimbările cu barca pe insule cu broaşte ţestoase, vizite la temple precum Uluwatu şi Regal Menwi dar şi masa la numeroasele restaurante din Golful Jimbaran.
În timp ce expaţii şi oamenii de afaceri îşi permit în mod constant vacanţe extravagante, există şi o categorie restrânsă de turişti care doresc să trăiască experienţe de tipul „o dată-n viaţă”. „Vacanţele scumpe sunt în general solicitate de oamenii de afaceri români sau expaţi, dar acest lucru nu este o regulă. Tinerii în luna de miere, chiar dacă un sunt oameni de afaceri sau profesionişti la început de carieră, cumpără vacanţe de lux pentru că îşi doresc o experienţă memorabilă. Şi turiştii care au ajuns la vârsta tinereţii mature (45-60 de ani) ne solicită vacanţe scumpe pentru că mulţi dintre ei îşi doresc experienţe de genul “o dată-n viaţă””, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Mădălina Grosu, product manager Happy Tour Group.
Să fie omizi fripte? Sau cotlet de crocodil?
Oamenii cu bani au cereri extravante şi vor vacanţe cum nu s-a mai auzit. Mădălina Grosu mai spune că cererile pentru pachete turistice în Noua Zeelandă, Guam (n.r. insulă din Oceanul Pacific, administrată de SUA), Thailanda sau Argentina sunt frecvente. La fel şi programele de golf pe un teren din Elk Town (SUA), celebru pentru că de multe ori este invadat de reni. Sunt şi turişti care vor experienţe precum degustarea de omizi fripte sau cotlet de crocodil în restaurantul Conacul Girafelor din lângă Nairobi (Kenya). Dar sunt şi turişti care se interesează de cazări şi modaliltăşi de petrecere a timpului în insule private precum Musha Cay sau insule proaspăt declarate naţiuni precum East Timor, dar în final aleg o vacanţă într-un hotel din Bora Bora sau Florenţa.
Peste 15% din vacanţele vândute de Happy Tour Group în primele cinci luni ale acestui an sunt pentru destinaţii exotice. Destinaţia preferată a românilor este Antalya, urmată de alte destinaţii Charter, precum Creta, Rodos, Dubai, Cipru, Bulgaria. Dar nu toţi românii merg la plajă. „S-au bucurat de success însă şi pachetele individuale în Europa, percum cele pentru Franţa şi Austria, dar şi cele în insule precum Barbados sau Maldive. Cele mai scumpe pachete charter vândute până acum au fost în Antalya – 2.500 euro/ persoană şi în Tenerife – 3.500 euro pentru doi adulţi la Bahia Del Duque, în luna august”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Mădălina Grosu.
Cel mai scump pachet turistic vândut de agenţia Pefect Tour în luna mai a fost unul ce include cazare şi zbor cu avionul la Singapore şi Bali, pentru opt persoane. Preţul: 13.500 de euro. Al doilea cel mai scump pachet a fost unul care inculde cazare la un hotel de cinci stele şi transport cu avionul pentru două persoane în Mauritius, la preţul de 8.000 de euro, iar pe cel de-al treilea loc se află un pachet Disneyland Paris pentru o familie, ce include cazare la un apartament din Disneyland, transfer privat cu limuzina, o petrecere privată la hotel pentru ziua copilului, cu toate personajele Disney şi fast-pass (acces rapid) în parcul de distracţii, în fiecare zi. Totul la 7.800 de euro.
„În general, pachetele de lux sunt achiziţionate de persoane din top managementul unor companii private, care au venituri mari. Sunt şi antreprenori cu afaceri de succes, dar şi cei care lucrează ca avocaţi, medici, consultanţi. Pentru acest an estimăm o evoluţie în creştere a acestui segment faţă de 2011, creştere care se va datora dezvoltării serviciilor pe segmentul de lux pe care le avem. Clienţii de pe acest segment îşi doresc experineţe unice, autentice. De exemplu, să petreacă o seară cu o familie de localnici în Maldive, să ia cina într-o tabără de beduini între dunele din Abu Dhabi sau într-un restaurant de lux unde merg şi staruri de cinema. Orice dorinţe, indiferent cât de extravagante, pot fi îndeplinite”, au declarat pentru ECONOMICA.NET, Sorin Văduvoiu, director executiv al Perfect Tour.
Circuit de 10 zile în Tanzania: 30.000 de euro
În ceea ce priveşte ca mai scumpă vacanţă vândută de Perfect Tour în primele cinci luni ale acestui an, aceasta a costat 30.000 de euro. De aceşti bani, o familie cu doi copii vor face un circut de zece zile în Tanzania. Familia va călători cu avionul la clasa business, va avea acces la lounge-ul din aeroporturile pe care le tranzitează, va fi cazată la un hotel de cinci stele, vor fi asigurate servicii precum tarnsferurile şi diverse activităţi, cum ar fi plimbarea cu balonul.
„Clienţii beneficiază de consultant personal (ei stabilesc ora, ziua şi locul întâlnirii, iar consultantul Perfect Tour va fi acolo), au acces permanent la asistenţă oferită de Call Center-ul agenţiei, au informaţii oferite de profesionişti, se bucură de servicii VIP, cum ar fi închirieri avioane private şi yachturi, cazări la hoteluri de 5 şi 6 stele, rezervări pentru locuri VIP la concerte, spectacole, meciuri, consultant de shoppping la dispoziţie, petreceri private, instructori privaţi de tenis, schi, transferuri de lux„, ne-a mai declarat Văduvoiu.
Dar nu trebuie ca turiştii să călătorească în ţări îndepărtate pentru a cheltui mulţi bani. Alţii au ales destinaţii apropiate de România, cum este Turcia. Perfect Tour a vândut în primele luni ale acestui an un pachet turistic de 23.000 de de euro pentru două familii cu copii şi care include cazare la un hotel de cinci stele, servicii de lux la vilă şi hotel în Antalya. Două săptămâni pentru trei adulţi şi un copil în Turcia costă 14.000 de euro. Pachetul include atât zborul cu avionul, cât şi cazarea.