Cea mai “verde” zi din istorie: Toate morile de vânt din România produc energie
Producţia de energie din surse eoliene era azi, la ora 11.00, de 1.170 MWh un record al tuturor timpurilor. Practic, aproape toate turbinele de vânt amplasate în România, cu precădere Dobrogea, produceau electricitate. Ponderea producţiei de energie eoliană în totalul naţional era de 16%, aproape la fel de mult ca centrala nucleară de la Cernavodă – 18,9%. Dacă luăm în calcul şi că Hidroelectrica acoperea azi, la aceeaşi oră 23% din consumul naţional, 23 iulie 2012 este una din zilele în care s-a produs cea mai curată energie din România. Totuşi, aportul eolienelor la Sistemul Energetic Naţional a fost, mai degrabă, redus în ultima perioadă de timp. În această vară, spre exemplu, o zi obişnuită a însemnat o producţie de până în 100 MWh, contribuţia eolienelor la producţia de energie din România fiind limitată la 1%, maxim 2%, din total.
România este în plin boom eolian. Sistemul foarte atractiv de bonificaţie pentru producătorii de energie din astfel de surse a făcut ca în ultimii doi ani să se atragă investiţii de aproape 2 miliarde de euro în domeniu. La începutul lunii iunie erau instalaţi 1.165 de MW eolieni, potrivit datelor Transelectrica.
La sfârşitul anului viitor capacitatea totală instalată va fi de 4.000 de MW iar Transelectrica are cereri de avize pentru 30.000 de MW eolieni. Sistemul nu suportă, însă, mai mult de 5.000 de MW.
Miza investitorilor în eoliene este subvenţia de la stat pentru producţia de energie verde care se face prin sistemul certificatelor verzi. Potrivit legii, o centrală eoliană primeşte de la stat 2 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem iar preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 57 de euro.
Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde.
Vezi cât te costă sprijinul pentru producţia de energie „verde”