Ceartă în Parlament. Opoziţia: „Hai să demisionăm!” PDL: „Nu decideţi voi anticipatele!” VIDEO

Dezbateri aprinse în plenul Parlamentului, reunit în sesiune extraordinară. Opoziţia i-a cerut demisia lui Emil Boc şi organizarea de anticipate, spunând că USL este gata să demisioneze din Legislativ. PDL a luat în derâdere propunerea opoziţiei. Mai mult, democrat-liberalul Ioan Oltean şi liberalul Crin Antonescu au avut un schimb de replici dure. Emil Boc s-a folosit de prilej pentru a anunţa primul cap sacrificat. Despre demisie, nici vorbă!
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 07:19

UPDATE: După aproape patru ore de discuţii, dezbaterile din Parlament s-au încheiat fără nici un rezultat. Opoziţia i-a cerut demisia lui Boc, acesta nu a vrut să audă. Opoziţia a propus ca toţi parlamentarii să-şi dea demisia, PDL şi partenerii din coaliţie s-au pus de-a curmezişul. Singurul lucru concret rămas în urma sesiunii extraordinare în care s-a dezbătut situaţia politică şi socială este revocarea din funcţie a lui Teodor Baconschi pentru că i-a jignit pe protestari. Cât priveşte Opoziţia, liderii USL au anunţat că rămâne de decis dacă parlamentarii acesteia se retrag sau nu din Parlament,

UPDATE. Emil Boc le dă replica celor din USL:

Nu am spus niciodată că România a ieşit din criza economică. Am spus că România a ieşit din recesiune. Nimeni nu ştie când această criză se va termina.

S-a făcut o referire aici la ceea ce înseamnă legitimitate democratică şi necesitatea de alegeri aniticipate.

În 2007, poporul român, prin referendum, a respins cu 75% propunerea PSD şi PNL de suspendare a preşedintelui României. Atunci, noi am cerut alegeri anticipate.

Tot prin referendum, poporul a votat Parlament unicameral. Unde este ataşamentul USL faţă de ceea ce a votat poporul? Dacă e să ne referim la democraţie, să ne întoarcem la ce a votat poporul.

Propunerea USL era să se invoce articolul 7 din Tratat, care înseamnă suspendarea fondurilor pentru România şi retragerea votului din Consiliul European. Un asemnea demers va fi stopat, pentru că nu acesta înseamnă intresul european.

În toamna acestui an vom avea alegeri. Am spus că lungimea mandatului este mai mică sau mai mare. Din punctul meu de vedere, mi-am asumat ceea ce scrie în fişa postului în perioada de criză: nepopularitate. N-am venit aici să candidez la vreun concurs de popularitate, am vrut scoaterea României din criză.

N-am venit să promit măriri de pensii, salarii şi alocaţii. Pot să vă spun că stabilitatea înseamnă să nu avem un risc de neplată a pensiilor şi salariilor în această perioadă de instabilitate.

Închei cu ceea ce am spus: prioritatea zero a României rămâne stabilitatea internă a ţării şi credibilitatea ei externă. Am propus un pact de stabilitate pentru 2012, care să vizeze creearea de noi locuri de muncă şi aştept din partea opoziţiei propuneri pentru creearea de noi locuri de muncă.

UPDATE Elena Udrea acuză opoziţia că a boicotat dezbaterile parlamentare la legi de importanţă majoră ce trebuiau adoptate repede. „Pentru opoziţie, singurul lucru care contează este că scade vertiginos în sondaje şi vrea să aibă cât mai repede alegeri.”

UPDATE Crin Antonescu, acuzaţii dure într-un drept la replică dat secretarului general al PDL, Ioan Oltean:Este ceva dezechilibrat între faptul că nu am câştigat la urne locul în Parlament şi faptul că sunteţi înspăimântat”.

„Pe mine nu m-a pus Ion Iliescu, în 1990, pe listă şi m-am trezit parlamentar. Pe mine nu m-a pus, în 1992, Petre Roman pe listă şi m-am trezit parlamentar. Pe mine nu m-a dus Traian Băsescu în cârcă să mă trezesc mare om politic, mare orator şi mare secretar general. Pe mine nu m-a văzut nimeni milogindu-mă într-un cabinet ministerial să primesc energie ieftină la firmele mele. Eu nu am luat nu ştiu câtă şpagă pentru a pune unul ca Ioan Nelu Botiş ministru. Nimeni la DNA nu povesteşte cum a dat şpagă la Crin Antonescu şi partidul lui”.

UPDATE Democrat-liberalul Ioan Oltean: Crin Antonescu spunea «Hai la urne!». Nouă nu ne e teamă de urne. Noi, mulţi, foarte mulţi, suntem creaţia urnelor, domnule Crin Antonescu. Dumneavostră ar trebui să vă temeţi de urnă. Nu sunteţi creaţia urnei. Nu urna v-a adus aici, ci calculatorul. Dumneavostră trebuie să spuneţi «Hai la calculator, domnilor!», nu «Hai la urne!»”

Alegerile anticipate nu le hotărăsc doi oameni, nici nu se hotărăsc în stradă, ci aici în Parlament. Am crezut că dialogul va conduce la soluţii, dar constat că nu este aşa şi că lucrurile stau altfel. Dar nimeni, absolut nimeni din opoziţie nu a încercat să explice ce înseamnă anticipate.”

UPDATE Deputatul PSD Adrian Năstase spune că sesiunea parlamentară extraordinară nu este momentul pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, ci pentru a discuta criza „profundă” socială şi politică internă. În opinia acestuia, USL a venit în Parlament cu speranţa că puterea va accepta anticipatele ca supapă la situaţia actuală şi la eventuala extindere a protestelor sociale. „Nu cred că schimbarea ministrului de Externe este un răspuns pentru rezolvarea unei crize atât de ample”.

UPDATE: Vasile Blaga, preşedintele Senatului, declară că PDL a făcut tot ce putea pentru a ţine economia pe linia de plutire, în situaţia dificilă a crizei economice internaţionale. „Nu mi-e ruşine de ce am făcut şi de ce fac. Problema României este una europeană. Nu noi am adus criza în România”, a susţinut Blaga.

UPDATE Victor Ponta este deranjat că din balcoane sunt huiduiţi reprezentanţii Opoziţiei. „Este împotriva ideii de dialog să admiteţi ca oamenii să vină aici să huiduie opoziţia. Fac un apel la domnul prim ministru să nu le dea banii pe care i-au obţinut necinstit. Dacă îi daţi dvs, o să-i tai eu.”

UPDATE Crin Antonescu, liderul PNL, spune că românii au ieşit în stradă pentru că sunt nemulţumiţi şi îşi contestă autorităţile politice.

„Jos Băsescu!» înseamnă că vor un alt preşedinte. «Jos Guvernul!» înseamnă că vor un alt Guvern. «Alegeri anticipate!» înseamnă că vor alt Parlament. Aşa înţelegem noi!”

„Pentru noi problema e asta şi soluţia e una singură : alegeri anticipate (APLAUZE)

„La problema enormei nemulţumiri publice, vă cerem soluţia – singura democratică – a demisiei preşedintelui României Traian Băsescu, a demisiei Guvernului României Emil Boc, a demisiei Parlamentului României, noi fiind primii care suntem gata să ne înaintăm demisia„.

„Numai oamenii din această ţară pot veni şi spune ce anume din clasa politică le place sau nu, o pot spune om cu om, partid cu partid, candidat cu candidat.”

„Noi vă spunem că singurul soluţie politică, democratică şi morală este să ne depunem toţi mandatele, iar ei să facă curăţenie. ei, nu dumneavoastră”.

România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare în cel mai scurt timp. Nu e o chestiune de proceduri, ci de voinţă politică, de evaluare a situaţiei, căreia trebuie să-i daţi un răspuns. Deci, domnule prim-ministru, dincolo de bunele dumneavoastră intenţii, noi propunem această soluţie: vrem să ştim răspunsul dumneavoastră. Cei din stradă contează? Da sau nu? Facem sau nu alegeri anticipate?„.

Avem o singură soluţie democratică, soluţia cea mai morală, cea mai puţin costisitoare. Da, sunt de acord: prelungirea stării de tensiune în societate afectează economia. Haideţi să-i punem capăt. Nu aveţi decât două posibilităţi: cu jandarmii sau cu urnele. Propunem urnele„.

„Cu sau fără verdictul dumneavoastră, trebuie să se ştie limpede: noi, fără anticipate, împreună cu dumneavoastră nu vom mai fi niciodată. Cu strada, da”, a conchis Antonescu, într-un discurs pe parcursul căruia aproape a strigat, având permanent un ton ridicat.

UPDATE Victor Ponta, liderul PSD, se declară de acord cu decizia de revocare a lui Baconschi, dar spune că „este mult prea puţin şi mult prea tîrziu”. „Oamenii aşteaptă soluţii pentru problemele lor, nu pentru problemele de imagine ale dvs”. „Sper că l-aţi revocat pe domnul Baconschi pentru nerealizările în funcţie şi nu pentru a oferi o nouă mită celor care au trădat opoziţia şi au venit alături de dvs pentru funcţii”, adaugă Ponta.

Liderul PSD îi cere premierului să renunţe la comasarea alegerilor şi să renunţe la procedura angajării răspunderii Guvernului. Ponta dezminte că USL a cerut tăierea fondurilor ezuropene. „Este o minciună îngrozitoare”.

„Este important să avem alegeri libere şi corecte, nu amânate, nu comasate. Şi noi dorim competiţie, una corectă. De aceea vrem alegeri anticipate, ca să avem competiţie. Problema este că cei de la putere ştiu că au pierdut-o deja şi fug de ea. Trebuie să avem alegeri corecte şi un ministru de interne neimplicat politic poate să asigure acest lucru”.

Ponta propune un pact politic pentru alegeri anticipate.

„Cred că avem obligaţia ca după aceşti ani să-l aducem pe preşedintele Băsescu din nou în faţa oamenilor care trebuie, la un referendum, să voteze privind demiterea sa din funcţie”.

Soluţia este un pact politic prin care spunem că suntem de acord să renunţăm la continuarea mandatului nostru şi să ne prezentăm în faţa oamenilor (aplauze), pentru ca ei să decidă cine să-i reprezinte sau nu în Parlament..Toţi parlamentarii USL sunt gata să le ceară oamenilor un vot de încredere sau de sancţiune. Dacă dvs aveţi acelaşi curaj, putem să o facem şi mâine, de ziua Unirii.”

„Parlamentarii USL nu vor mai fi, din februarie, înapoi, în bănci, cuminţi, ascultând din nou aceleaşi discursuri şi fiind obligaţi să voteze sau să nu voteze aceleaşi angajări de răspundere. E momentul în care putem să arătăm dacă suntem altfel decât cum spun oamenii despre noi sau dacă unii ţin mai mult la scaun decât ţin la demnitatea şi la responsabilitatea faţă de cei care i-au ales.”

„Nu e nicio nenorocire dacă domnul Boc nu va mai fi prim-ministru. Nu va fi nicio nenorocire pentru România dacă PDL nu mai e la guvernare, aşa cum nu cred că nu va fi nicio nenorocire dacă Ponta nu va fi prim-ministru. Singura nenorocire pentru România este să rămâneţi aici lipiţi de scaune în timp ce oamenii vă vor afară. Nu vă solicităm nimic în interesul USL. Vă solicităm doar un lucru de bun simţ: haideţi să-i lăsăm pe oameni să decidă cine să-i conducă în continuare. Nu decideţi în locul lor.”

„Astăzi puteţi să luaţi o decizie aşteptată şi să luaţi o decizie de oameni normali. Altfel, foarte curând veţi fi nimic”.

UPDATE Grupurile parlamentare îşi susţin intervenţiile.

UPDATE Emil Boc dă raportul în faţa Parlamentului.principalele declaraţii:

Ştim cu toţii, România vine după trei ani de criză economică severă, după trei ani în care oamenii au fost nevoiţi să suporte măsuri dure de austeritate pentru a putea salva ţara de la colapsul economic.

Când am preluat guvernarea, am avut 2 provocări mari: criza economică şi statul român nereformat, cu foarte multe probleme. Dacă aş face comparaţia cu o casă, pe afară gardul era vopsit şi arăta bine. Dar atunci când intri în casă, am observat că stătea să se prăbuşească, datorită faptului că se prăbuşeau grinzile, lucrurile erau ruginite şi ne întrebam cum de rezistă.

Explicaţia era simplă: am avut vremuri senine. Dar, în 2008, ce faci? Aştepţi să se prăbuşească casa peste noi sau să faci reparaţii capitale pentru a pune România pe roate?

Eşti obligat la decizii dure cu eficienţă pe termen mediu şi lung. Măsurile pe care le-am luat au fost corecte, au fost măsurile necesare pentru a salva economia. Anul trecut am avut creştere economică, am ieşit din recesiune ca primă etapă spre ieşirea din criza ecenomică. Dar suntem în plină criză.

Astăzi suntem mult mai bine pregătiţi pentru a face faţă unui val doi al crizei ec decât am fost în 2008. Am câştigat această stabilitate cu greu, cu durerea românilor, important e să nu fie compromisă, să nu fie pierdută. Am ajuns la această stabilitate cu durerea şi acrificiul românilor şi lor trebuie să le mulţumim în primul rând. Ei au salvat românia de la prăbuşire economică. Înţeleg nemulţumirea oamenilor. Şi ca prim ministru, şi ca om pentru că ştiu că atunci când îţi este afectat salariul, locul de muncă, te afectează pe tine şi pe familia ta. Şi e evident să fii nemulţumit. Dar fără acel rău era şi mai rău, acel rău era alternativa la dezastrul pe care îl aveam în faţă.

Cei din arcul guvernamental ne-am pus pe tavă imaginea şi voturile, dar a meritat pentru ţară (VOCIFERĂRI ÎN SALA DE PLEN)

Şi cine crede că profitând de suferinţa oamenilor se vor urca mai repede spre putere greşesc. Sau cel puţin nu este moral.

Oamenii sunt nemulţumiţ şi de măsurile de austeritate, dar şi de întreaga clasă politică din ultimii 20 de ani. Este nevoie de una Alt mod de a face politică în România. (HUIDUIELI DIN PLEN)

Oamenii nu au cerut să vină Ponta şi Antonescu să-i conducă.  Oamenii au o problemă mai profundă cu ce înseamnă sistemul politic românesc. Trebuie să învăţăm că oamenii sunt cei care conduc în democraţie.

Ceea ce se întâmplă în stradă este un vot de blam la adresa întregii clase politice, care trebuie să înveţe că trebuie să-şi schimbe comportamentul.  V-am atras atenţia sincer, v-am spus exact ce gândesc. Dar românii ce aşteaptă acum de la noi? (SE STRIGĂ „DEMISIA!” din sală)

Cel mai important e să păstrăm stabilitatea economică şi credibilitatea externă a ţării.

Vă propun un pact petnru stabilitate economică şi politică a României, care să aibă ca obiectiv fundamental păstrarea stabilităţii economice, pentru crearea de locuri de muncă. Acest pact are o componentă politică. (SE VOCIFEREAZĂ DIN NOU ÎN PLEN)

Avem alegeri în toamnă, ne mai despart 8 luni de campania electorală, iar interesul naţional trebuie să primeze. Ca partide putem avea interese diferite, dar ca oameni trebuie să primeze interesul naţional şi stabilitatea despre care am vorbit. Aştept din partea opoziţiei propunerile pentru consiliul de dialog putere – opoziţie. (SE ÎNTEŢESC COMENTARIILE ÎN SALA DE PLEN)

Recunosc că nu deţinem adevărul absolut, aşteptăm orice propunere de la opoziţie pe linia menţinerii şi creării locurilor de muncă. Sşteptăm orice propunere de la opoziţie pe linia menţinerii şi creării locurilor de muncă. Clasa politică din ultimii 20 de ani s-a menţinut pe o singură modalitate de lucru: confruntare. unii să dispară, alţii să preia puterea. Vă propun să o înlocUim cu competiţia.

Fac apel la USL să renunţe la decizia de a cere retragerea fondurilor europene pentru România (VOCIFERĂRI)

În aceste zile, reacţia politicienilor nu a fost întotdeauna cea mai potrivită. Regret derapajele şi stângăciile verbale ale colegilor mei la adresa protestatarilor. Pe această cale, îmi cer scuze în faţa acestora (APLAUZE)

Pentru astfel de declaraţii, am decis să îl revoc din funcţie pe ministrul de externe, Teodor Baconschi. (DIN PLEN, SE STRIGĂ „DEMISIA! DEMISIA!”)


UPDATE Parlamentarii votează ordinea de zi: discutarea situaţiei politice şi sociale.

UPDATE Victor Ponta spune că fiecare partid va decide unde va merge de Ziua Unirii. USL va fi în stradă, liderii Uniunii la Iaşi.

UPDATE Mihai Toader (PDL) spune că democrat-liberalii nu sunt de acord cu amânarea şedinţei Parlamentului de marţi şi că se vor prezenta la sesiunea extraordinară să omagiem corespunzător această zi.

UPDATE Senatorul PSD, Toni Greblă, spune că propunerea de a-l invita pe Traian Băsescu la şedinţa solemnă nu îşi are rostul. El susţine că şeful statului poate veni în Parlament doar dacă adresează o cerere în acest sens Birourilor Permanente ale Parlamentului.

UPDATE Eugen Nicolăescu, deputat PNL, spune că discursul lui Geoană este inutil pentru că ordinea de zi a fost votată. El anunţă că parlamentarii USL nu vor participa la şedinţa Parlamentului de marţi şi vor merge să sărbătorească Ziua Unirii. PNL cere anularea şedinţei de marţi.

UPDATE. Şedinţa începe cu discuţii pe proceduri. Mircea Geoană cere convocarea lui Traian Băsescu în faţa Parlamentului: „Aş avea o propunere în faţa camerelor reunite pentru ca mâine, 24 ianuarie, când suntem convocaţi în reuniune extraordinară, să adresăm o invitaţie de a se adresa camerelor reunite preşedintelui Traian Băsescu. Cred că nu este nici un dubiu ca toate aceste măsuri de austeritate, demiterea domnului Arafat au pornit de la palatul prezidenţial. Este obligatoriu să iasă din această izolare„.

UPDATE ORA 14.10 Emil Boc a sosit în sala de plen a Parlamentului.

Emil Boc va susţine în faţa parlamentarilor un discurs, iar acesta va fi urmat de intervenţii ale parlamentarilor din toate grupurile politice.

Mai multe zeci de persoane vor asista de la balcoanele din sala de plen la dezbateri, solicitarea de acces fiind formulată, potrivit staff-ului tehnnic, de către grupul PDL.

Astfel, grupul democrat-liberal a solicitat ca un număr de 168 de persoane să asiste la lucrările plenului reunit, în condiţiile în care la balcoanele din sala de plen există doar 164 de locuri disponibile.

Cu două ore înainte de ora începerii şedinţei, invitaţii, în majoritate persoane în vârstă, sosiseră deja la Parlament, aşteptând pe fotoliile de la bufetul Camerei Deputaţilor să li se permită accesul în sala plenului.

Luni dimineaţă, coaliţia guvernamentală s-a reunit la Palatul Victoria pentru a discuta despre strategia care va fi abordată în Parlament şi dacă este sau nu oportună organizarea de alegeri anticipate.

Liderii coaliţiei au concluzionat că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie.

Opoziţia s-a întrunit de asemenea în şedinţă, înaintea sesiunii pentru a pune la punct strategia pe care o vor adopta. Un lucru e cert, Opoziţia nu renunţă la a cere demisia executivului, alegeri anticipate şi guvern de tehnocraţi.

Anterior, cei trei lideri ai USL au avut discuţii separat, una dintre variantele discutate fiind ca parlamentarii USL să îşi ia concediu fără plată de la Parlament. De asemenea, liderii PNL au propus retragerea din Parlament a aleşilor Uniunii. Această ultimă variantă nu este însă agreată în PSD.

Între timp, protestatarii nu se lasă. Primăria Capitalei a aprobat pentru această săptămână 16 proteste şi marşuri, organizate de sindicalişti şi de societatea civilă. Printre cei care vor ieşi în stradă se numără membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, sindicaliştii din „Cartelul Alfa” şi reprezentanţii Asociaţiei Aurarilor Roşia Montană.

De Ziua Unirii, cadrele militare disponibilizate vor organiza un miting şi un marş de protest, la care şi-au anunţat prezenţa aproape 10.000 de oameni.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi Sunak
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi ...
Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată......
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la incidentul de pe unul ...
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a ...
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...