Ceartă între Ministrul Finanţelor şi preşedintele Consiliului Fiscal, la o conferinţă de presă

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, au avut un schimb de replici dure în cadrul unei conferinţe de presă organizate de DC News.
AGERPRES - mie, 02 oct. 2019, 10:57
Ceartă între Ministrul Finanţelor şi preşedintele Consiliului Fiscal, la o conferinţă de presă

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, au avut miercuri un schimb de replici, printre dispute fiind şi statutul investiţiilor realizate în parteneriat public privat (PPP) şi dacă acestea necesită sau nu garanţii de stat sau înseamnă asumarea riscului de către investitorul privat.

„Sincer eu am avut rezerve dacă să vin la acest eveniment la insistenţa organizatorilor şi la un gând că o ţară nu poate să stea în loc şi nu stă în loc de runde de alegeri. Şi am avut rezerve pentru că propaganda este inevitabilă. Aşteptările dumneavoastră sunt legate de cifre foarte concrete, de proiecte concrete. Eu zic că nu vorbesc de pe munte de sus şi nu am legătură cu realitatea, însă o să am o altă perspectivă şi una care ţine cont iar de o stare a economiei generale foarte greu de dezavuat. Vă spun şi consider că nu este firească afirmaţia făcută de domnul Eugen Teodorovici că precedenţii miniştrii de finanţe au fost contabili. Eu vă rog, aceasta este opinia dumneavoastră, faceţi ce vreţi, dar această manieră de a vorbi eu zic că nu vă onorează”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, la conferinţa „Upgrade România: Soluţii pentru finanţarea marilor proiecte de investiţii ale României” organizată de DC News.

Anterior, ministrul Finanţelor a afirmat că bugetul pe anul viitor nu se închide „fără tăieri în cazul în care va veni Opoziţia, adică aceşti netoţi ai zonei economice”.

Daniel Dăianu a susţinut în cadrul prezentării că investiţiile majore cer timpi de realizare lungi şi au nevoie de resurse importante şi programare bugetară multianuală. El a menţionat că sectorul privat poate finanţa proiecte de infrastructură, dar cere garanţii de la stat.

„Bugetul public avizat prin investiţii publice în infrastructură eu nu spun că este o fantezie, dar nu îţi asigură infrastructura de bază. Infrastructura de bază se construieşte prin resurse publice, iar resursele publice înseamnă buget. PPP-urile atât de mult comentate reclamă tot garanţii de stat. Deci afectează datoria publică. Nu există investitor privat care să nu ceară garanţii, într-o formă sau alta. Sectorul privat poate dezvolta proiecte de infrastructură, dar cere sprijin de la stat”, a subliniat Dăianu.

Pe tot parcursul prezentării, preşedintele Consiliului Fiscal a fost întrerupt de comentariile şefului de la Finanţe.
„Mă lăsaţi să vorbesc? Puteţi să comentaţi. Bine, bine! Domnule Teodorovici vă rog foarte mult să respectaţi oamenii. Puteţi să aveţi replică după aceea. (…) Vă rog frumos să vă abţineţi. Puteţi să notaţi. (…). Aşa cum ştiţi să jigniţi, vă rog frumos să vă abţineţi! Aţi jignit oamenii în general. Domnule Teodorovici vă rog să tăceţi din gură acum. Există un cod de conduită..”, a replicat Daniel Dăianu, în timp ce ministrul Finanţelor încerca să îi explice că PPP presupune asumarea riscului de către investitor.

Ulterior, Eugen Teodorovici a explicat faptul că parteneriatul public privat presupune asumarea riscului de către investitor.

„PPP-uri cu garanţii de stat. Domnule Dăianu, PPP curat este transferul riscului în braţele investitorului. Nu este? Eu zic că este. Totuşi, în această ţară de prin 2004, dacă îmi aduc bine aminte decembrie, şi mai departe în 2005 am fost cel care a adus cadrul legislativ”, a spus Eugen Teodorovici.

Preşedintele Consiliului Fiscal a declarat pentru Agerpres că niciun investitor privat nu îşi asumă integral un risc în cazul unui proiect realizat în parteneriat public privat. Daniel Dăianu a explicat că, în cazul unei autostrăzi, investitorul va cere o garanţie de la stat prin care să îşi acopere investiţia în cazul în care traficul auto de pe respectiva autostradă este mai scăzut decât se estimase iniţial. Astfel de garanţii se numesc contingent liability (datorii contingente – n.r.).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...